aceasta e o poezie patetică pentru că așa a crescut
printre oase
vreau să îmbătrânești
cum îmbătrânesc aurorele boreale mamă
lasă în urmă un sentiment că te voi mai vedea
dacă voi fi atent
dacă voi fi la locul potrivit
și ochii mei vor fi minunați de cât cer
a încăput în trupul tău firav
din care odată am venit să strănut aici
printre prăștii ori pixuri
tu poate te-ai dus
sub povara de friguri spre lumină
sau dormi
pe un câmp sfințit de o lună plină
nu știu sigur
de mai vorbim sau mai tăcem cine în cine
se aruncă acum
cu brațele deschise
în glumele în râsul în chinul în faptele
care ne-au absorbit total
pentru tine să nu uiți că iubirea mea
circulă fără carburant sau zboară
după cum tu ești ca un lămâi
ținut la căldură să îmi decoreze cu aur lumea