vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.

anna

sunt plină de răni ca lumea de dumnezei

n-am să cobor în gestul nocturn crevase sorbindu-mi alunecarea
aceeași carne într-o stație de metrou de închiriat
un labirint infim prin palmele însetate de cuvânt
rănile nu înseamnă nimic așa îmi spuneai
doar înăuntru nostru se moare
fără nici un orar pe străzile principale saltă pe umeri sicriele
ca să vă pot numara în retragere singuri
scriu poezie și râd
condiția e să am întotdeauna sub degete rana

Sancho Panza




Tu ai trecut pe drumul acesta
te oglindeau pietrele
și n-am îndrăznit să le-ntreb
unde e capătul

știu nu mai există întoarceri

doar înfrângeri pe care le numim
Învieri

em ce patrat




hoinăream adesea prin venele tale
cu demoni închegați cu dîre chei
ușile tale se deschid prea simplu
mai rămîn cît aș privi un rubik rezolvat
apoi mă voi reda mie

vladimir




nevroza

tu aduci plaja
femeia și un corb rătăcit
eu oglinda
să momim soarele
pe urmele noastre
un alt fel de zbor

privește-mi ochii
amulete sfărâmate
îndărătul pleoapelor
fântână ce ascunde lumina
în conturul unei palme
săpată în piatră

femeie
mă adulmeci
cu toate fructele africii
stoarse între sâni
încolăcită nebunia
ne descoperă
goi și isterici
urcand scari
orizontale

olarum




experiment

îmi pare că vrei să aranjezi un puzzle uriaș
pe care l-ai găsit întâmplător pe podele
și piatră cu piatră tremură sub genunchii întorși spre pământ
în reverie
în gol absolut
așezat peste aer flămând de lumină

ai putea să crezi că ești un înger fără o coastă
sau fără un suflet
e tot aia

ai putea să zbori prin subterane înghețate
cu viteza luminii chiorâte la purtător

dar tu nu mai crezi să poți
și asta e ultima poveste
și ultimul metrou

ddm




o să stai pe un pod ca de obicei
cu fruntea sprijinită pe brațele
încrucișate și trupul firav încordat

dacă va ploua nici măcar nu te vei mișca

pe acolo vor trece bărcuțele cu motor
ale copiilor și tu nu le vei vedea

ai putea să și râzi

dar azi e o zi senină
pe lângă tine trece un cerșetor
și te atinge în treacăt cu un braț slinos

aș fi vrut să fiu eu

skylander




numai în subterane se poate vedea
clar ca lumina zilei
în dimineața ei somnolentă
într-un interval de milisecunde
și-o zăpăceală din aia browniană
cum lucrurile se precipită să existe
de parcă s-ar teme vezi doamne
să le surprinzi în lumea goală

aici mă hrănește aerul
aici mă încălzește pămîntul
în rest orice amintire
se face trup se face suflet
o lumește cosmic
cu o grabă mai degrabă comică

ah mîinile mele sunt drăgăstos de vii
și sunt cea mai regală
cea mai dumnezeiască
dintre cerșetorii