Apoi ce să zic și eu, Profetule? E drept că oricȃnd o poezie bună o poți „demonta” demonstrȃnd că e o aiureală. Și invers cu o poezie proastă, simulȃnd că ai intrat într-un extaz frenetic. M-am distrat și eu de cȃteva ori cu astfel de exerciții. Iar, mai zilele trecute, recitind „Nu” al lui Eugen Ionescu am văzut, pe „viu” cum îl termină pe Arghezi contrapunȃndu-l lui Ion Barbu; ca apoi, la interval de cȃteva zeci de pagini, să-l termine și pe Ion Barbu. Treaba aia cu critica „obiectivă” opusă uneia „impresioniste” este o adevărată tȃmpenie. Intotdeauna sub o critică „obiectivă” se ascunde una „impresionistă”. Cel puțin ultima, cȃnd nu este și ea simulată tinzȃnd spre culmile extazului („pozitiv” – dacă pot spune așa), cred că e de preferat, fiind sinceră. Ȋn concluzie. Să dea Dumnezeu ca „profețiile” tale poetice să fie, într-adevăr profeto-poetice (în mod „obiectiv”). Toate cele bune.