nu mai exista nici întîlnire
nici despărţire
doar liniştea aceea albă
şi ţiuitoare
ca un ecran între noi
cu bruiaje cotidiene
lipsite de previzibilitate
flash-uri de care ne agăţam atenţia o clipă
o speranţă un miracol o evadare
pe care nici măcar noi nu o credeam posibilă
tresăream atunci scurt
ca un muşchi ventricular înţepat cu electrozi
prin care curiozitatea unui alter ego
trimitea şocuri electrice
făcea experienţe
care nu foloseau la nimic
doar seara tîrziu
eu micşoram intensitatea luminii
tu reduceai sonorul
pînă la zero
atunci o singură clipă
eram atît de aproape de ecran
şi atît de aproape unul de celălalt
încît dacă am fi ştiut
am fi renunţat la tot echilibrul acela
am fi riscat războaie mondiale
cataclisme prăbuşiri în neant găuri negre
rostogolirea timpului
în alte curbe ale alienării
am fi spart meningele care ne despărţea
am fi pierdut totul
doar pentru a ne atinge