** elevei mele Ana**

Ano,
buburuza și-a ascuns tristețea in găoacea părăsită a toamnei.
umbra serii-piele aruncată de solzii luminii
la marginea zării,
beată este de picăturile de ploaie,
in care
luceferii dimineții
nu se uită imbufnați pe sub căciulă,
ci
din vioara inimii,
iți cantă un cântec infășat in scutecele iubirii..
.

privește Ano!
vârtej de frunze din depărtatul hotar al bucurie
scutură
izvoarele mării:
stropii perechi dansează
“Ana-Lugojana”
pe drumul ce duce spre palatul luminii.