mă agăț de margine cu vîrful iluziei. cred că-mi vor crește degete de undeva din pămînt, iar pomii îmi vor ajunge la tălpi desfrunziți.

o să plec mai repede decît îți imaginezi. nu privesc în urmă. o să șterg orice urmă de femeie din toate timpurile. nu rîde că încep să conjug verbele la un timp necunoscut ție. tu nu ai dorințe. nu spui niciodata „o să...”. tu ai doar trecut pe care alergi continuu ca pe o bandă stricată. știi tu, din acelea care ridică pietre.

ia-o de la început. iar și iar. fir-ar să fie! tu mai crezi în poeme cu fluturi cînd eu aud mîrîitul fiarelor sălbatice lîngă umeri. cineva îmi spune că eu sunt numai suflet. la naiba doar asta o fi rămas din sîngele meu? umbre.

tu vrei doar să mă îmbeți cu apă rece dacă se poate și să-mi dai narcotice sperînd că-mi voi pierde amprentele. despre dans nu ți-am vorbit niciodată. nu știi că dansez albastru. știu, prea sirops pentru zilele noastre. sunt demodată. ce mai contează rochia cu crinolină.

o să te las să crezi că sunt nebună și că doar pastilele mai pot salva acolo unde bisturiul a dat greș. mi-am dat jos bandajele azi-noapte. nu ai fost să vezi cum țîșnea din brațe frica roșie.