Elian
îmi e dor de tine
aş vrea să-ţi simt obrazul pe pântec
şi să-mi spui
iată clipa mea de odihnă şi nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze

adesea mi te închipui
înspre ţara soarelui răsare
înalt frumos singur şi trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta

darurile primite de la tine
rămân acum singurul loc de întâlnire
de pildă cele patru creioane
şi scrisorile tale - un pod
nu am trecut niciodată pe el
dar am privit lampioanele oglindite în apă
dincolo ningea
ori cine ştie era doar foşnetul înzidirii mele

ştii ce-mi doresc anul acesta de ziua mea?
să-ţi vorbesc despre fericire
uite, fericirea e atunci dimineaţa
când doctorul te întreabă
te mai doare acolo
şi ai curajul să minţi
nu mă mai doare domnule nu mai
învăţ doar să trăiesc ca şi cum aş muri mâine
-tu tu Elian tu ştii de câţi ani are nevoie un om
ca să înveţe să fie tânăr?-

ori despre dragoste
te trezeşti pui ceainicul pe foc şi până fierbe apa
faci două trei clătite
iată omul tău respiră
doar ceasul a stat îţi spui
o fi prea multă lumină în camera asta
abia o duc în pumnii mei mici

Elian dragul meu
promite-mi ultimul dar:
să nu mă strigi niciodată pe nume
niciodată femeie
numeşte-mă pasărea fenghuang, atât
şi cântă-mi
je creuserai la terre/jusqu'après ma mort/pour couvrir ton corps...