...mă mai privești
așa cum viitorul mă privește
încălecat pe un cal troian
victorios întorcâdu-mă în tine

numai tu mă dojenești din ochi
când te strâng prea tare în brațe vrându-te
os din oasele mele și carne din carnea mea

poate nu este bine să te mai plimb pe același jurasic mânz
poate mai bine e să rămâi nedospită până când trece
urgia a șasea
poate în kitsch-ul acestui aluat te vei îmbujora de iubire

abia atunci mă vei înțelege
albit de așteptări
mai greu cu o șoaptă mai cald cu o vară mai vrednic de
bună dimineața iubite au căzut vestigiile umbrei sub
greutatea dragostei noastre

pentru că
pe ape pășind
scufundându-mă în tot mai înaltă rigoare
tu știi și eu știu că viața o lustruiesc pentru tine
cu ea să ne înfășurăm ca într-o catapeteasmă de templu
mirosind a mir smirnă și casie

a cărei uimire n-are sfârșit.