mi-e atât de greu să mai cred în ceva
să mai văd mișunând prin
cuvintele mele cratime solemne
această colcăială a ghilimelelor
acest furnicar de virgule ca niște
șolduri verbale
ghearele care zgârie nepăsătoare
în senzația că sunt om – care
zgârie, zgârie până când ca o
palmă sculptată devin – cu amprente sub forma
izbăvitoare a semnului întrebării
pereților prăbușiți unul în altul
le-au crescut stalagmite – ugere de
vacă din care se hrănesc
atâția oameni debusolați
- singurătatea în care se moare ori se împreunează aceștia -
coapsele tale pariziene
și baletul mecanic al instrumentelor
de scris și un exemplu bolnav psihic
și poate enormele piane gravide
și-ntr-una din aceste zile cafeaua invalidă
a descins în biroul unde ca o madonă
a prafului și pulberii tronai
- nu țipa lua-te-ar dracu – scrâșneam -
ești tâmpită - geamul maltrata o stea polară
dobitoacă – te-aude vacarmul neuronilor
altora la ora asta deșirată și ciuruită
de becuri – caseta goală/ eu gol schimbând-o/
granitul ce creștea termoizolant
pe scările apariției omului/ centrala
nucleară din mâini înnegrind
voluptatea de azbest și una câte una
buzele tale tencuindu-mi pieptul
apoi arhipline pe burtă
apoi ancorându-se-n aer
și dinamitând minereul frapant
din vocea ta, schimonoseala care sunt
iese afară ca dintr-un craniu furios
gata, culcă-te și tu
mâine ne vom spăla de
creierele răspicate sau
ne vom spăla pe mâini
de toată această situație
închegată deja
și abjectă