O forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.