când o să vină cutremuru`
și-o să ti găsească dormind cu buricu` gol
cu luna strecurându-se pi sub pijama ca o mână cu pielea de șarpe
eu, sclavul tău preaplecat, o să țin blocul tău comunist în brațe ca să treacă balauru` cu căpățânili lui di magar (mai jos am o paranteză cu buricele noastre la comun)
apoi, ddacă împiedica-mă-voi când o să ti văd întorcându-ți pântecu` rubicond spre fenetre
o să fac un salt și, din plop, înfășurat în flanela-mi de vampir, o să te sorb țintuindu-te cu laseru` invizibil din priviri înainte de a-mi cădea în gură ochii de nisip cu un bob de mărgean puțin desferecat
(@@- zi tu acu dacă nu-i mai cu moț buricu` meu!? și care-i mai țuguț?)
În regatul li-be-lu-lei, în acest moment, se bea cafeaua. Să ne descălțăm, dragii mei cu “fițe de zei”,
să ne prosternăm astfel (să nu mâncați și să nu beți nicio literă, că vă sparg): “Li , Enigma Voastră, cu genunchiul sufletului în pământul acestei planete tres minuscul, vă așternem la picioarele Voastre lungi soarele și luna, stelele și celelalte acareturi ale domnului nostru preaplecat Vouă, să le distribuiți în votre areal după cum Vă poftește inima: soarele în baie, luna în balcon, câte-o stea pe/o urechea, câte-o noapte/ pân` la șapte /și, din cel șirag di mag /firav-concav/ câte-o albă-dulce meteoară/ pi la sfânta subțioară ”
când un nebun din curte privește
din ochii lui de tablă Nimicul intră în ochii tăi ca un șarpe de sârmă
înfășurat pe torsul zilei El te strânge în brațe, li
despletit, părul tău șerpuind ca lâna de aur
pe marginea patului, pe marginea ferestrei, pe marginea străzii,
se va ridica iar
pe marginea străzii, pe marginea ferestrei, pe marginea patului,
ca mâinile unui orb pe torsul meu, pe organele mele sexuale care te iubesc,
înconjura-mă-vei cu sărutul lui (deși, peste ani, chel și cu burtă, voi rumega cafeaua și drăcui ca magaru`)
astupa-vei pe domnul tău iubitul tău domn cavalerul virginei clavicule
din căminul t17
între noi, li, e o punte. do, la sud și la nord apa, do
apă vie, apă moartă
fă-mă, doamne, venă spartă
fă-mă li să știu de mâne
mâ va linge ca un câne
do, cu râsul lui cel roș
mă va stoarce ca pe-un coș
mă va li, mă va avea,
întru el și întru ea
să îl do, să îl bea ea
gura mea și gura ta
fă-mă, doamne, li și do
do și li, făr` de i și făr` de d
și de i și I și tot
și nimicu` să îl scot
apă vie, apă moartă
venă albăneagră spartă
frate aer, frate foc
soră apă, soră moc
să ne fie cu noroc!
oui
Comentarii
Aranca -
uite, fragmentul ăsta m-a pus pe gânduri: "când o să vină cutremuru` și-o să ti găsească dormind cu buricu` gol cu luna strecurându-se pi sub pijama ca o mână cu pielea de șarpe eu, sclavul tău preaplecat, o să țin blocul tău comunist în brațe ca să treacă balauru` cu căpățânili" poate gândindu-mă la unele evenimente care rămân în subconștient și acolo devin maligne... simbioza dintre rima albă, ritmul popular și regionalismul parizian (...) e chiar amuzantă dar nu te pot identifica deloc cu acest experiment.
francisc -
iubiti-ma oricum
Aranca -
e fain răspunsul tău în sensul că mi-a dat o idee. pot să-l folosesc?
francisc -
fireste
Sixtus -
Pentru descȃntecul din final și pentru inventivitatea în „manipularea” cuvintelor și sunetelor și rimelor (uneori intercalate), alternare de ritmuri, toate astea ducȃnd la sensuri și sugestii neașteptate și nu la „virtuozități” lingvistice (și nu limbistice), o peniță din aur pur obținut alchimic de poezia ta
francisc -
fireste, mie imi pare ca celelalte secvente ale discursului sunt necesare pt a relua/reconstrui, in diverse moduri, jocul dintre un "eu" si un "tu" care se bucura unul de altul. iar pt asta, un descantec e numai bun. upgradat, fireste. multumesc, domnul meu, pt atentia dvs constanta. asemeni doamnei marina