“Horațio, sunt pe pamînt și în ceruri mai multe lucruri
decît scriu ziarele voastre..”
Tagore

Ce sarcină apăsătoare dar nobilă - ridicarea unui muzeu al Holocaustului în Israel. Motoul acestei construcții deosebite este luat din psalmul Isaiah 56:5:

“And I shall give them in My house and within My walls
a memorial and a name (Yad Vashem) that shall not be cut off”…

Noul muzeu, în realizarea arhitectului israelian Moshe Safdie, este un exemplu de arhitectură brutală, potrivită subiectului expus într-un crescendo emoțional care însoțește vizitatorul, copleșit instantaneu de tragedia subiectului.Proiectul lui Safdie (completat la 15 Martie 2005) are în secțiune un triunghi îndreptat spre cer, iar spațial o prismă de 10 mt lațime și 13 mt înalțime șerpuind pe o lungime de aproape 200 mt. Secțiunea triunghiulară reprezintă jumătatea Stelei lui David (după cum jumătate din populația evreească a pierit în Holocaust).

Acoperișul de sticlă al prismei lasă lumina difuză să scalde culorile apăsătoare ale betonului. Spre centrul tunelului secțiunea prismei se îngustează copleșind claustrofobic vizitatorul. Suntem în mijlocul unei infernale călătorii în timp, orologiul unui prizonier expus chiar la intrare amestecă personalul cu narativul expoziției cronicizat de evenimentele holocaustului. Axa timpului este și axa muzeului despre care Safdie spune la inaugurare: ”Să nu împodobiți pereții!.. Să fie lumină în muzeu dupa cum Holocaustul a avut loc la lumina zilei și nu pe ascuns. Să mergem pe beton desculți, cum mergeam pe caldarîmul ghetourilor.” Nu există nici un reper al confortului, unghiurile sunt dure, ascuțite, tăioase ca și sîrma ghimpată a lagărelor de exterminare.

Safdie descrie lucrarea sa ca fiind o structură complexă, post tensionată cu o secțiune mereu schimbătoare. Structura este funcțională dar simbolică. Cenușiul betonului crud sugerează zilele întunecate ale Holocaustului, narația se desfășoara fluidă, afectivă dar cît de zguduitoare de-a lungul construcției. In interior 2800 exponate, mii de fotografii și documente mărturii ale tragediei, cunoaștem arta produsă în lagare, în ascunzători, în timpul încercărilor de evadare (280 de opere).
Muzeul se termină cu un urcuș molcom spre munții din zare culminînd cu o ieșire dramatică spre cer și Ierusalimul de azi. Safdie ne încarcă în final cu un sentiment de speranță, renaștere și pace.

***

Periplul spre Holocaust începe cu proiecția unui film despre viața evreeasca în Europa antebelică. O vitrină prezintă obiecte personale, fotografii, scrisori, cărți de identitate arse pe jumătate, un întreg univers despuiat, violat cu brutalitate. Pașii ne duc mai departe în sala Germaniei între 1933-1939, anii de cristalizare a nazismului, a teoriilor rasiale. Germania își extermina invalizii și bolnavii. De aici un drum scurt duce la persecuția evreească. Evreii se refugiază în ghetouri. Doctrina nazistă cere purificarea rasei.
Radioul difuzează discursuri care dezumanizează națiunea germană.

Hitler poruncește distribuția unui aparat de radio în fiece locuință. Vocea sa cere obsesiv înlăturarea evreilor, a celor slabi. Cărțile, erudiția, intelectul sunt obstacole în calea doctrinei naziste.
Hitler decide arderea cărților de artă, literatură, filozofie. Heine lansează o profeție sumbră:

“Cine arde astăzi carți va arde mîine oameni”.

Poporul german tolerează antisemitismul și ura rasială. Evreii sunt jefuiți de bunuri, izgoniți și omorîți în progromuri organizate în mai toate comunitățile evreești din Europa răsăriteană. Din 1938 Hitler deportează evreii germani în Polonia, viața în 4 ghetouri este descrisă de muzeu: Lodz, Warsovia, Terezin, Kubne.

Dar lumea întreaga tace, chiar participă la umilirea evreilor, siliți să poarte permanent petecul galben cusut pe haine. “Jude” scrie pe aceste stigme care devin simbolul unei turme prigonite, destrămate. In 1941 Germania pune pe roate soluția finală. In Rusia, Romînia, Serbia, Croația evreii sunt urmariți și masacrați.
In 1942 se stabileste programul soluției finale - genocid pentru evreii Europei și nordul Africii.

***

Un pavilion special este dedicat deportărilor.
Sine de tren, garnituri cu vagoane de transportat vite servesc la deportarea încărcăturii umane prin toată Europa - 100 de prizonieri pe vagon - închiși fără aer sau apă, trimiși spre lagărele de exterminare.
Ne aflăm într-o gară rece cu bănci de metal și podea pietruită, cu felinare gălbui ce aruncă o lumină stranie prevestitoare a morții. Prin colțurile sălii zărim valize abandonate, cufere cu obiectele deportaților. Expuse: agende,cărți poștale scrise în pripă, efecte personale. Se scrie în ungară, idiș romînă, greacă. Cineva desenează un pește, simbolul tăcerii, purgatoriul unui popor dus spre distrugere în muțenie. Cineva scrie cu un cărbune pe peretele interior al vagonului de vite:

“Sunt eu Eva, aici în vagon, cu fiul meu Abel
Dacă îl vezi pe fiul meu mai mare Cain
spune-i că noi…”

Aceste trenuri ale morții, trec zi și noapte pe lîngă sate și orașe, prin pădurile Europei .. Safdie plasează șine de tren peste prăpastie, cu un singur vagon oprit exact în punctul de echilibru între abis și cer.
Este o călătorie spre anihilare dar și spre neuitare, acest vagon singular și plin de tensiune emoțională vizează Jerusalemul, capitala eternă a poporului evreu.

***

O altă secțiune a muzeului, deosebit de impresionantă, este dedicată lagarelor de concentrare și luptei dusă pentru supraviețuire. Crematoriile sunt permanent în funcțiune, zi și noapte, fumul și strigătele celor
executați framîntă neostoit memoria supraviețuitorilor. Unul cîte unul acești martori ai crimelor comise dispar în umbră. Ei pleacă în neființă lăsînd urmașilor mărturii dezolante care sunt înregistrate și proiectate pe monitoare. Faptele monstruoase par incompatibile unei civilizații care a oferit artă, știință, filozofie, umanism. Si totuși.. Cum a fost posibil? Este un moment de reculegere și introspecție.

Machete dar și obiecte originale din lagăre ne sunt prezentate: gardul electric, porțile de fier de la Dachau, gardul de sîrmă ghimpată, grămezi de încălțări ale deportaților, paturile de lemn fără saltele pe care dormeau deținuții..

Afară, vedem prizonieri siliți sa cînte în orchestre. Se cîntau marșuri celor conduși la gazare, într-o defilare absurdă spre moarte.. sunete cinice cu care călăii acopereau groaza și suferința.

Un supraviețuitor scrie:

“Cine a intrat nu va ieși de aici, cine nu a intrat
în veci nu va putea înțelege…”

***

Cuvîntul mamei adresate fiului înaintea morții:

Fii sigur blîndul meu copil
ca nu vei mai afla adevărul
Nici capul tău frumos
nu va răsufla alt aer bogat
în gazul ăsta..

Vom fi cu toți liberi
să agonisim pace
în oasele noastre.

***

Spre finalul razboiului lagărele sunt eliberate de aliați. Un pavilion este dedicat supraviețuitorilor lagărelor morții, căutării familiei, a celor salvați, rămași în viață. Incepe emigrarea spre Israel. Documente și mărturii
stringente sunt culese de Yad Vashem, catalogate, cercetate și expuse.

Un pavilion ovoidal (The Hall of Names) este construit din două conuri opuse. Cel superior de 10 metri înălțime conține 600 fotografii și documente atestînd soarta victimelor. Portretele se reflectă în bazinul umplut cu apă realizat de conul inferior cioplit în munte.

Pereții acestei săli conțin rafturi cu dosare negre (fiecare stocînd 300 de fotografii și fișe) acoperind în total 2 milioane de nume de evrei: femei, bărbati și copii, pieriți în Holocaust. E prevăzut spațiu suficient pentru înca cele 4 milioane de nume care lipsesc din această sumbră cartotecă, amintire generațiilor ce vor veni.

***

Muzeul Yad Vashem datorat lui Moshe Safdie se alatură cu prestanță altor muzee dedicate Holocaustului: Washington, Berlin, Belgia, Budapesta, Olanda, Polonia, Londra, Stockholm. Yad Vashem continuă să adune marturii și nume a celor pieriți în cea mai mare tragedie a istoriei moderne.

Mesajul este clar și ireversibil: Never Again!

***
Surse: Yad Vashem organization, Dan Predescu, Lily Eylon-Jerusalem

foto: autorul