foto: p.b.

Mare ne-ar fi mirarea dacă într-o recenzie „academică” s-ar renunța la trimiterile mai mult sau mai puțin savante referitoare la mulții iluștri antecesori, la repertoriul bogat al lecturilor pe care se „întemeiază” raportarea creațiilor artistice comentate, la încadrarea în te mai miri ce curente, mișcări literare și la folosirea limbajului elevat, a surclasării fenomenologice, onirice, de fapt. Nu vă speriați, nu sunt în măsură să dau cu piatra.
Citesc, în seara pe care o balansez cu ființa mea când pe un umăr când pe altul, odihnit ca după o săptămână de muncă trudnică, poeme. Cred că spasmele nopții ploioase îmi pătrund în odaie și îmi segmentează cartea poetei Florentina Florin , carte intitulată florentine.Apărută la editura Casa Scriitorilor din Bacău în anul 2004, cartea, ne propune o tânără talentată, în opinia noastră, care prezintă un simptom acut de sensibilitate bine dirijată. Prin urmare, eleganța discursului său nu se lasă mult așteptată. Într-un ralletando florentinat, autoarea se plasează în diverse ipostaze conjuncturale pe care le categorisește după propria răsuflare poetică.
Ce simplu și frumos își începe ea cartea: se cojesc pescărușii/de pe linia orizontului/…/apare și luna/ca un stern de bărbat(p.7), sau ...primăvara se joacă/ de-a clipa cu sufletul/ meu(p.19) sau ochii închiși/ca niște pumni de copil/au rupt în două/ziua/privind-o(p.19) ori cât de „adevărată” este realitatea imediată a Florentinei Florin : roiuri de buze plicticoase/spinări aplecate/binețea formală/boală incurabilă sfătoșenia/înhumată în conjuncții capitulative/ și și și(p.62). Până acum exemplificările nu au relevat decât genezele tropilor tinerei poete.
Deci îmi rămâne datoria de a mă pune la zid, pentru a demasca discursul echivoc, linia apolinică, semnificantul bine dibuit cât și sincronismul crescând prin alegerea cu grijă a lexisului (elocutio) versurilor celei în al cărei destin unic cred, o poetă care promite printr-o evoluție semnificativă, (am ascultat-o și în cenaclul băcăuan recitând din poemele ce vor apărea curând într-o nouă carte, am văzut cu plăcere părerea pozitivă a unor scriitori rafinați cum ar fi : Calistrat Costin, Petru Scutelnicu, Nicolae Mihai, Vasile Sevastre Ghican ) Florentina Florin
Și pentru că tot sunt la zid, prin această carte de debut se oferă lectorului, conferențiarului, ba chiar profesorului universitar, momente de încântare livrescă, F. Florin nu numai neglijând, deloc stângaci, limbajul ordurier devenit o cutumă a „scrierilor” zilelor noastre din Românica, zile ale acestui început de secol, ba chiar propunând un fresh Biedermeier, ca un dans tandru pe colile sale stăpânite de cuvinte întoarse cu fața spre soare… pentru a se juca cu eliberarea noastră nostalgică, a celor ce suntem, ce vom fi și poate care am fost. Bine ai venit printre noi, Florentina Florin și poate după cum zici tu… deja bătrâni/ne ștergem de inimă/ochelarii(p.80).