ochii în care priveai ieri erau două coacăze verzi.
rochia pe care o dezbrăca noaptea mustea de coacăză.
împroşcând cu lumină verde din şolduri nimic nu ar fi trădat panica
pentru că a fost odată o damă de verde
pentru că nu mai e

în privirea tâmpă poţi vedea cât de mult ne prefacem că ne iubim.
pe sâni nici un nodul nici o urmă de lovitură din dragoste.
te desfaci din încolăcirea a tot ce a fost
arunci sticla de gin tonic pe geam
îţi aduci aminte că viaţa ne oferă numai ceea ce vrem
chiar ne anunţă

ia pensula şi şterge în urma ei nuanţa de verde

când nu ne mai simţim frumoase
lăsăm sângele oamenii greaţa să ne iasă din inimă