în tine pulsează un cireş
la amiază pleoapele îţi înfloresc

deşi fiecare apus de soare
ne învaţă cum să murim
încredinţându-ne somnului
nu avem nicio certitudine a trezirii

noaptea plângi cu sâmburi
un fel de simbioţi în căutarea altor trupuri
vreau să locuiesc într-o pădure crescută din tine
jumătate plămân jumătate fluture
crengile vascularizând intersecţiile retinei
undeva la piept răscolite file de acatist
privim cerul adâncurilor ca pe un tăciune
mormane de negru de argint de zăpezi
tumuli de icre aidoma cretei de şcoală

eşti atât de blândă ascultându-mi îndoielile!
poate sunt doar gândurile tale
învelite în catrinţe vechi

cum ar fi dacă într-o dimineaţă
ne-am trezi pe muntele ararat?
tu într-o rochie woodstock
eu într-un costum de blugi
s-ar auzi doar vuietul apelor venind
ţi-aş spune că nu am avut timp să mă pregătesc
în mine nu încap toate speciile pe cale de dispariţie
iar în părul tău nu s-au prins toate seminţele
stând cu capul plecat

poate că şi dacii au avut
o tablă a legilor
spartă în schimbul unui imperiu cu vin
am zări umbra aceea clătinindu-se-n prund
dacă un om a reuşit să păşească pe apă
de ce nu s-ar putea
naviga cu toate turlele sus?