Costi: Măi Fane, ce faci?
Fane: Citesc.
Costi: Ce citești?
Fane: Despre dragoste.
Costi: Despre dragoste?
Fane: Da.
Costi: Ce despre dragoste? Tu despre... dragoste? Te-ai prostit?
Fane: Da, despre dragoste. Așa îi zice la carte. Și de ce să mă prostesc?
Costi: Păi așa, tu despre dragoste?
Fane: Da, eu. Ce, nu e voie?
Costi: Ba e, am zis eu că nu e? Doar că e așa, cum să zic, aiurea. Înțelegi?
Fane: Ce e aiurea?
Costi: Lasă măi, și ce zice la carte? Ce zice despre dragoste?
Fane: Păi zice că toți avem nevoie de ea, cam așa ceva. Am citit doar primul capitol.
Costi: Toți avem nevoie de ea? Ei lasă..
Fane: Ce să las?
Costi: Nimic măi. Ce mare chestie e și asta, că toți avem nevoie de ea?
Fane: Păi dacă așa scrie... Tu m-ai întrebat să-ți spun ce scrie. Asta scrie.
Costi: Mare scofală!.. Eu zic să lași copilăriile astea.
Fane: Ce copilării măi?
Costi: Păi astea cu dragostea cu dulcegării, prostii. Ce mare scofală e și dragostea asta?!
Fane: Păi nu știu măi, de aia citesc.
Costi: Lasă măi, că nu din citit pricepi tu ce e dragostea.
Fane: Și de ce nu?
Costi: Păi pentru că e, cum să spun, teorie. Dragostea se trăiește măi, se pipăie.
Fane: Ia uite măi! Pînă mai acum cinci minute îmi spuneai că e o prostie și acum mă aburești cu trăitu’. Cînd să te cred?
Costi: Bine măi, citește, citește, că tot nu pricepi nimic.
Fane: De ce măi? De ce să nu pricep?
Costi: Păi uite așa pentru că e treabă grea și mai e și încîlcită. Și cînd nu te prostește de cap te lasă bleg și dus așa pe-o parte.
Fane: Dus zici? Dus unde?
Costi: Dus măi. Dus ca prostu. Privești în gol, ai tremurături, mai și transpiri, și te ia cu oftat și gol de aer.
Fane: Gol de aer?
Costi: Da.
Fane: Și cum e aia măi, gol de aer?
Costi: Lasă că îți spun altă dată. Acuma însă bagă de seamă, cartea aia minte.
Fane: De ce? Cum?
Costi: Păi minte, îți spun eu. Te minte. Nu ai nevoie de dragoste. N-ai citit tu bine. Ai nevoie să te păzești de dragoste.
Fane: Daaa? Hmm! Ce chestie! Că eu n-am priceput așa.
Costi: Îți spun eu, să te păzești. Asta e ideea. E din cauza golului de aer și mai sînt și altele, dar ți le spun altă dată.
Fane: Dar de ce nu acum?
Costi: Lasă că acum s-o făcut tîrziu, mergem acasă. Vezi și tu ce faci să nu te vadă șefu' că citești. Povestim mîine. Și las-o moale cu dragostea că nu e de bine dacă te-ai apucat să citești din astea. Cine ți-a dat cartea?
Comentarii
alma -
Un text bine scris, discursul susținut încât pare desprins din real. Finalul scenei permite o continuare așteptată de cititor, probabil în același stil al povestirii. M-a suprins puțin stilul, diferit față de ce ai scris până acum. Te-ai gândit să scrii proză?
francisc -
textul de fata are vreun referent "cunoscut" ? astept scena balconului.... :)
vladimir -
Eu cred ca Virgil nu are, cel putin acum, destula rabdare sa scrie proza... spilul probabil e miza pe ironic prin lansarea unui subiect profund in spatiul lui "doxa" ocultand pe "episteme"... se vede incercarea de maieutica dar neconvingator.
Virgil -
întotdeauna am simtit (nu am stiut, am simtit) ca nu pot sa scriu proza, cine stie, poate m-am inselat. n-ar fi prima data. nu stiu ce intelegi prin "referent" vladimir, vezi ce am scris mai sus. ce inseamna "spatiu "doxa""? daca tu crezi ca asta e maieutica (chiar si ca incercare) atunci nu cred ca stii ce e maieutica oricum, asta e o sceneta
vladimir -
Asa este mai Virgile, dupa 5 ani de filosofie cum as putea sti ce este aceea maieutica :)... daca ii ziceam "arta rasucirii" probabil nu te-ai fi prins in veci dar am zis sa dau o sansa textului si autorului deopotriva... doxa = cunoasterea comuna, episeteme=adevarata cunoastere... adica am vrut sa spun ca incerci aducerea unui subiect profund intr-un mediu fara pretentii si ca cel putin unul dintre personaje stie mai multe decat spune si incearca prin intrebari sa-l constientizeze pe celalalt sa gaseasca (sa isi reaminteasca) raspunsurile. Probabil e doar o sceneta asa cum spui iar eu am pus o palarie prea mare peste acest text.
vladimir -
Erata: in loc de episeteme se va citi episteme.
Călin Sămărghiţan -
Textul e superb, aduce a Nae Ionescu... și tot ce înseamnă asta, inclusiv pălăria aceea mare a lui actaeon.
Cristina -
consider ca se poate privi si ca o incercare de maieutica. intrebarile si raspunsurile au scopul de aduce spre adevar, care se gaseste in final:"Și las-o moale cu dragostea că nu e de bine dacă te-ai apucat să citești din astea.", dar cred ca revelarea adevarului abia urmeaza dupa intrebarea:"Cine ti-a dat cartea?". E interesant acest joc al intrebarilor si raspunsurilor subtile, gandite care te determina sa ajungi la adevaruri pe care nici tu nu le cunosti, dar reusesti cu ajutorul lor(al intrebarilor) sa ajungi la ele (la adevaruri). interesanta si naivitatea lui Fane care nicidecum nu echivaleaza cu necunoasterea.acesta chiar daca daca pare a nu pricepe este foarte atent la ce spune Costi:"Ia uite măi! Pînă mai acum cinci minute îmi spuneai că e o prostie și acum mă aburești cu trăitu’. Cînd să te cred?". placut textul.
Omul care nu cunoaște și caută, omul care cunoaște și
Crin -
Omul care nu cunoaște și caută, omul care cunoaște și se ferește. Ce și cum cunoaște, e un subiect difuz și confuz despre care se tot scrie. Nota amuzantă și cinică m-a binedispus. Mi-ar face plăcere să citesc o continuare, dragostea și filozofia ei nu trebuie să fie mereu discuții pe viață și pe moarte.
Da, doamnelor, domnisoarelor si domnilor (domnisorii
Sixtus -
Da, doamnelor, domnisoarelor si domnilor (domnisorii n-au intrat inca in uzul curent): dragoste e-un lucru foare mare! Ca si altele (doar cateva) asemanatoare.
Textul mi-a placut (cum incepe; ca-n bancu' ala, de pe timpul impuscatului, care incepea asa: am visat ca Nea Nicu devenise maturator... si? intreaba cineva. Si nimic. Formidabil! E buna!. Adica cum e buna daca nu mai urmeaz nimic. E buna, dom'le. Ca-mi place cum incepe). Lasand gluma la o parte: pacat ca textul n-are urmare. Sau are si nu stiu eu?