la ora dinainte de asfinţit
când lumina înoată ca peştii cu solzi arămii
aproape de faţa apei
mă încingea un dor amar de libertate
fugeam în scaunul cu rotile
cu mâinile bătucite în loc de tălpi
îmi ţineam viaţa direct în palme
rătăceam pe aleea cu morga
înghiţind hălci de aer
îmbălsămat cu floare de castan
hohoteau în jurul meu toate
pacienţii care râdeau că eram şchioapă
infirmierele indignate că vomam în pat
copiii de la secţia de pediatrie
oalele goale trântite la cantină
borcanele de la fereastra de sus a morgii
cu materie cerebrală didactică
erau toate galbene de râs
ca frunzele bolnave
învârteam roţile tot mai repede
mereu pe mijlocul aleilor
mă aplecam după câte o frunză
ca o palmă cu degete schimonosite
sub sfântul soare
uitasem să plâng să zâmbesc
sau că nu râsesem niciodată
din toată inima
Comentarii
da si nu
francisc -
apreciez aici logica textului. nu insa titlului. e prea cliseistic.
hmm
Trinity -
1. eu ma intreb cum arata un scaun cu doua roti..sigur nu are patru (doua mari si doua mici?)..banuiesc ca te referi la cel pt invalizi, nu? cred ca 'scaun cu rotile' ar fi mai indicat si banuiesc ca si mai...util.
2. sincer? un scafandru nu se va arunca niciodata 'fara masca' in adincuri si chiar daca o pierde important este sa aiba cilindrul de aer in spate si acel 'regulator' de a carui viata depinde..deci,da, titlul este cam tras de mustati.
Sunt de acord, Dorin. Titlul
Cristina Moldoveanu -
Sunt de acord, Dorin. Titlul este oribil. Îl voi modifica în viitorul apropiat. Mulţumesc pentru semnul de lectură.
Corina, de acord şi cu tine, voi modifica titlul (am mai avut o dată aceeaşi problemă) şi voi scrie scaunul cu rotile, mulţumesc.
Am citit cu plăcere şi
Maria - Doina -
Am citit cu plăcere şi empatie.
Mă gândesc că titlul e sugestiv în felul lui, (încercarea de a înfrunta ,,valurile vieţii” având din start un handicap, o lipsă, o neputinţă...apoi, expesia ,,fără mască” mă mai duce cu gândul la ,,fără prefăcătorie”). Cu toate acestea, cred că acest titlu metaforic nu e în ton cu poemul, dpdv al mijloacelor artistice. Poemul e unul realist, fără încărcături metaforice, e un decupaj de stare încadrat foarte bine în câteva evenimente generatoare ale acestei stări. Apreciez dinamismul, bine alese verbele care susţin ideea de libertate enunţată la început. Frumos evidenţiat rolul mâinilor, subliniere subtilă a legii compensaţiei naturale, profitând de sintagma cunoscută ,,a lua viaţa în mâini”. Bine redată trauma. Introspectiv. Cred că e cel mai bun poem al tău :)
Permite-mi mici observaţii, simple păreri: cred că la primul vers e suficient doar ,,înainte de asfinţit”; mi se pare nepotrivit epitetul ,,sfântul” din ,,sfântul soare" ( îmi aminteşte de ,,Hora Unirii” :) ). Familia de cuvinte a cuvântului ,,a râde” şi elemente din câmpul lexical al acestuia sunt folosite aproape de limita supralicitării. De aceea sugerez să elimini ,,să zâmbesc”. Văd finalul aşa:
,, uitasem să plâng
uitasem că nu râsesem niciodată
din toată inimă”
Finalul îmi aminteşte de un adevăr enunţat de Emil Cioran: ,,O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet". Iar Kahlil Gibran, un autor îndrăgit, scria: ,,...spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre."
Mi-a făcut placere, Cristina., şi să citesc şi să scriu. Aştept următorul poem :)
Într-adevăr Mariana, mă
Cristina Moldoveanu -
Într-adevăr Mariana, mă bucură comentariul tău, scris cu un ochi de fin critic, dar şi cu empatie.
Consider că ai dreptate aproape în totalitate. Masca scafandrului se referea atât la înotul aproape de suprafaţă, nevoia de a ţâşni în libertate afară, cât şi la expresiile faciale ale emoţiilor menţionate în ultimele versuri. Dar este totuşi un clişeu în sine, cum au observat corect cei dinaintea ta şi am promis că îl voi schimba, acum mă ţin de cuvânt! Sugestiile tale sunt corecte şi mă voi gândi la ele, dar sincer nu pot renunţa la "sfântul" din soare. Nu m-am gândit la "Hora Unirii" :) Este vorba de sensul popular al cuvântului. Este totodată legat de asfinţit (la bunicii mei în sat se spune "asfinte soarele") şi de suferinţa persoanei din scaunul cu rotile.
Mă bucură mult faptul că am reuşit să las o impresie plăcută cu acest poem şi îţi mulţumesc mult pentru citatele din finalul comentariului tău, le păstrez lângă inimă.