Nu mă învăța, Doamne, răzbunarea
Și nici nu-mi dărui în suflet
Plăcerea de-a trăi adânc suflarea
Celuia ce caută dulcele cântec!

Nu îmi da, Doamne, clipa de pe urmă
Ca un apus de soare roșiatec!
Dă-mi numai noapte și un pic de umbră
Desprinsă dintr-o urmă de jeratec!

Nu-mi irosi suflarea, Doamne, ca strigare!
Învață să mă rog și să îmi spintec
Tăcerea pieptului ce-o port ca pe o stare
Prunc nenăscut din marele Tău pântec.

Și nicicând nu-mi dărui putere, Doamne!
Dă-mi doar din cerul sfânt un petec
Sub care să îmi construiesc eterne toamne
Cu ani nenumărați și fără preget.