Cât de frumos
te sprijineai de inima mea
şi ea se deschidea ca o scoică
adoptându-te
ca pe propria-i perlă

clipa voiam să rămână eternă
s-o păstrez în cufărul minţii
până-mi va bate la uşă
uitarea

cât de frumoasă era lumea
încăpea toată într-un bob de cafea
ne plesneau în muguri cuvintele
doream să intri în mine
să te scălzi în sângele meu
goală
fără prejudecăţi

dar
cât de frumos ai plecat
c-un te iubesc
scris cu fire de nisip
pe-o dragoste de buzunar
cât de frumos ai…