Sunt dus cu carul mare al cerului
la capătul mărilor. Cu păsările
nu pot pleca, nu pot rămâne.
Sosesc corăbii din orient cu mirodenii
să se înece femeia în mirosuri
gândul să se ducă-n locuri neştiute
şi vorbele să se adăpostească-n cuvinte
în neauzul şi nevăzul străinilor.

Mi-aş dori un parfum de orhidee pentru iubită
femeia de acum, şi-o floare de lămâi
s-o pun la butonii cămăşii de poplin
sau poate în cutia cu vise a nopţii
în care va fi un inel de logodnă
cu un contur prin care fugise luna
cu un surâs de fecioară decăzut
peste marginile de lumină ale zilei
cu ferestre spre interiorul cetăţii
şi în spirală scările
la care lucrez.