am ajuns pe un țărm
pe alocuri
bântuit de refluxuri marine.
bărci fluierând printre docuri
claxonează copilul din mine.

începe trecutul să zburde
răsturnând naiv crisalida
amintirilor
schituri afunde
prin atolul agua de vida.

tac, apăsat de ninsori,
de graba din ceas neatinse.
în suflet miroase-a scrisori
rămase încă
nescrise.

fără vrere tresar emotiv.
prin gânduri strigă fosila
poetului ostentativ
în vers lămurindu-și argila.

sunt eu, trudind să-mi înalț
prin veacuri rotunde statuia
cu stihuri și verbe de zmalț -
samar de folos nimănuia!

am fost și probabil voi fi
acel zidar de cuvinte
niciodată în stare a ști
misterul rostirilor sfinte…

claxonează la omul din mine
dintre docuri, bărci, rând pe rând.
pe țărm nu e nimeni.
și-mi vine
statuia-mi silhuie s-o vând.