Era criză de locuri,
Se murea câte trei în două paturi.

Mama purta haină portocalie,
până la genunchi,
eu, trei'ş'patru de kile de oase
şi perfuzii roşii-verzui,
până la gât.

O vedeam cum greşea saloanele intenţionat
îmi doream s-o facă neîncetat;
n-aveam voie de nimic,
îmi tot aducea peşte fiert
şi limonadă;
când nu pândeau asistentele,
îmi îndesa pe gât balta aia usturătoare,
n-aveam loc de sondă.
Zâmbea prost,
mă prosteam zâmbind.

Noaptea,
secundele mi se-odihneau pe gât de şase ori mai mult,
îmi păzeam obsesiv pleoapele deschise
şi pungile de colectare –
îmi staţi pe furtunuri/lua-v-ar dracu de hodorogi/sunt tânăr!
Puţea a iod şi hoit,
unu’ zbiera după morfină,
altu-şi certa iubirea de la 22 de ani –
Maricico,-n dumnecatu’ mă-tii, ai închis câinele afară! –
perdelele făceau striptis la lună,
mai murea câte unul...

În cele din urmă,
liniştea îşi dezlipea buzele din tifoane
şi timpul se arcuia în spinarea luminii hepatice
de sub uşă.
Eu îmi ţineam pungile pe palme, între coapse,
de parcă-mi ţineam sufletul.