Primim la redacţia „Litere” numeroase reviste, pe care le citim sau doar le frunzărim. Unele ni se trimit doar prin e-mail, în format pdf, dar e bine şi aşa. Nu tot ce apare la noi merită, însă, atenţia. Ba chiar sunt publicaţii care ar trebui arătate cu degetul, luate în tărbacă, ironizate şi ridiculizate. Ceea ce am făcut uneori, din păcate fără niciun efect! Aşa se întâmplă cu emfaticul lunar craiovean cu nume de publicaţie şcolară „Constelaţii diamantine”, una dintre cele mai penibile apariţii care mi-a stat sub ochi şi pe care, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, redacţia mi-o tot trimite pe două dintre adresele mele de e-mail, una făcută publică în revistă şi alta pe un site. Şi asta, în ciuda faptului că la împlinirea unui an de apariţie am ironizat-o fără milă, postând textul şi pe un site literar, unde a avut, cum se zice, un real succes. Sincer vorbind, n-am mai văzut o aşa de mare adunătură de oameni penibili care au mania scrisului ca la „Constelaţii diamantine”, veritabilă mostră de submediocritate (şi chiar de prostie) fudulă, autodecretată „revistă de cultură universală”, dar pusă sub egida unei aşa-zise Ligi a Scriitorilor Români.

Tot prin e-mail ne parvine, de mai mult timp, şi o altă revistă, intitulată BANAT, ce apare în municipiul Lugoj, un fel de Găeşti ceva mai săltat din vestul ţării. De data aceasta e vorba de o publicaţie demnă de apreciere pentru seriozitate şi pentru efortul de a nu coborî sub standarde valorice acceptabile. Redacţia este alcătuită din Iosif Crăciunescu (director), Dorin Murariu (redactor-şef), Constantin-Tufan Stan (redactor-şef adjunct), Adriana Weimer (secretar general de redacţie) şi alţii. Numărul 5-6 (101-102)/ mai-iunie 2012 este, parţial, dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea şi a 40 de ani de la moartea scriitoarei Anişoara Odeanu (29. 05. 1912 – 1.09. 1972), originară din Lugoj.
Anişoara Odeanu, pe numele ei adevărat Doina Stella Graţiela Peteanu, fiică a profesorului, animatorului cultural, publicistului şi folcloristului lugojean Aurel E. Peteanu, a fost o mică vedetă a lumii literare a anilor ′30-′40, prietenă a lui Camil Petrescu, a lui Eugen Ionescu (care a şi iubit-o), dar şi a altor scriitori. O mare promisiune (realizată parţial), mai ales prin romanul ei de debut, „Într-un cămin de domnişoare” (1934), care a cunoscut doar într-un an două ediţii şi a fost apreciat chiar de pretenţiosul G. Călinescu, apoi prin „Călător în noaptea de ajun” (1936), urmate de câteva volume de versuri şi dublate de o intensă activitate publicistică.
Articolele din „Banat”, evitând, în bună măsură, festivismul aproape inerent al unor momente omagiale, încearcă să evidenţieze componentele operei. Latura publicistică (o parte dintre articole, cele publicate la „Viaţa”, condusă de L. Rebreanu, semnate cu numele real, Doina Peteanu, a fost strânsă în 2010 în volum de către Gh. Luchescu) reprezintă preocuparea articolului „ Doina Peteanu în oglinda Anişoarei Odeanu”, de Dorin Murariu. Proza este analizată de Dana Nicoleta Popescu („Călătorii în noapte”), Graţiela Bega („Anişoara Odeanu – câteva trasee de lectură”) şi Delia Badea (care se referă la romanul „Katinka sau Fantomele de la Valea Lungă”, publicat postum, în 2010), iar relaţiile cu veritabilul mentor sunt evidenţiate în contribuţia „Anişoara Odeanu şi Camil Petrescu”, a Adrianei Weimer (care se ocupă, totuşi, mai puţin de relaţia dintre cei doi – care a fost, cum se exprimă undeva Cornel Ungureanu, criticul care a făcut mari eforturi sprea o readuce în atenţie pe scriitoare, una de fascinaţie reciprocă – , şi mai mult despre relaţia lui Camil, profesor la Timişoara, cu presa din Banat). Se adaugă încă o contribuţie, cea a lui Constantin-Tufan Stan („Veleităţile muzicale ale familiei Peteanu), o evocare a Marcelei Badea („Anotimpul regăsit”, replică la „Anotimpul pierdut”, titlul sub care a fost republicat, în 1969, romanul „Călător în noaptea de ajun”) şi două interviuri ale scriitoarei (cu Blaga şi Camil Petrescu). Dar textul cel mai savuros (însă şi relevant), poate şi datorită parfumului său provincial şi vetust, rămâne articolul semnat L. Roman, extras din publicaţia lugojeană „Răsunetul” (nr. 23/ 4 iunie 1933), în care lugojenilor li se vorbeşte cu admiraţie despre tânăra plecată din oraşul lor, care încă nu şi-a publicat întâia carte, dar, prin fragmentele din presa literară bucureşteană, arată ca va deveni un nume.
Corecte şi documentate, articolele dedicate Anişoarei Odeanu în revista „Banat” evită, totuşi, (sau abia sugerează) partea delicată (dar şi spectaculoasă) a vieţii şi activităţii scriitoarei – vădita orientare legionară şi de extremă dreapta în genere (în articole, în broşura „Un cuvânt care poate ucide mii de vieţi”, dar şi în viaţa privată şi amoroasă – a fost logodită cu Peter Meissner, fiul unui apropiat al lui Hitler şi, mai apoi, s-a căsătorit cu doctorul Dan Crivetz, cu vederi extremiste şi el). Este, până la urmă, motivul dispariţiei din Bucureşti şi din viaţa literară a Anişoarei Odeanu, care se va stabili, după unele peregrinări, la Lugoj, unde, în 1965, criticul Ion Oarcăşu o (re)descoperă şi o revitalizează. Fără a izbuti, totuşi, să determine reînnodarea reală a firelor destinului ei literar, mai ales că, pe 1 septembrie 1972, la numai 60 de ani, se va sinucide (ca mai târziu Irinel Liciu, soţia lui Ştefan Augustin Doinaş), la numai o zi după moartea soţului său.

Revenind la nr. pe mai-iunie al revistei „Banat”, ar fi de remarcat că în celelalte 38 de pagini, adăugate celor 10 închinate evocării Anişoarei Odeanu, apar, în genere, materiale măcar onorabile. Exceptând o ieşire spectaculoasă „în decor”, anume un interviu al lui Ionuţ Caragea, de factura căruia ne lămurim fie şi numai din titlu: „Constantin Frosin, scriitorul de geniu care deranjează ordinea valorică într-o ţară care îi datorează recunoaşterea şi aprecierea totală”.
Vorba ceea: Cine se aseamănă, se adună. Ca să nu zic, precum Petru Maior când vorbeşte despre cei ce se susţin în a pune la îndoială latinitatea românilor, că „măgariu pre măgariu scarpină”.
Dar nu era cazul ca respectivii să fie nici „adunaţi” şi nici lăsaţi să se scarpine în revista lugojeană.