cerul vânăt mă doare timid a bătătură

imaginea utilizatorului yester

mai știi gara mare din moscova bolta ei
cu șinele acoperite
acolo un domn bătrân se despărțea de tine
unchiul vanea
are tbc spuneai
iar eu mă simțeam mizerabil
ca atunci când te îneci cu salivă
vagoanele verzi goneau pe câmpii
printre fabrici părăsite case
blocuri zugrăvite aiurea
pe culoar
liniștea domestică a unui frigider
drumul lung de iarnă te adormise
începusem să număr stâlpii
mi-am amintit unde am uitat tabloul preferat
la pictorul cabernet sauvignon
sau cam așa îi era porecla
obrazul meu se lipea de genunchii tăi
tot mai mult
ca de puful puilor mici de găină
sunt plictisit draga mea
e ca în viață: după ce o tipă se sinucide
vine reclama la bere

Comentarii

mi-a placut indeosebi finalul. atat de ironic si de

mi-a placut indeosebi finalul. atat de ironic si de cinic- perfect. nici nu putea fi altfel; plictisul, boala, starea de bine/ rau, mizerie, toate fac parte din viata, dar indiferent cand sau cum vin toate astea, ea merge mai departe. isi are cursul ei nederanjat si nestiut de nimeni.
plimbarile cu trenul pot fi un chin( cel mai adesea pentru mine is), dar ce am observat, asa cum asa frumos ai redat si tu aici, de cele mai multe ori imaginile care apar parca pe furis, au capacitatea sa-ti readuca in memorie pana si cele mai uitate lucruri inmagazinate in tine.)