Alergăm dansăm ne lovim unii de alții râsete frumoase line căutate vocile se iscă de undeva din colțuri și rămân aninate de faldurile rochiilor, mâinile noastre se odihnesc pictând chipuri pe vitralii albite. Ochii rămân mereu deschiși, degetele mereu căutând, frământând învelișuri de spumă. Suntem toți atât de frumoși la ferestrele caselor cu acoperișuri în țiglă roșie, cu grădinile noastre suspendate.
Între noi se plimbă povești cu chei la cingătoare, ne spunem pe nume și scăpărăm în miezul zilei lumini. Și printre toți tu și printre toți eu, și-apoi noi uneori visând. Ticăim iubirea în ulcioare, prindem cerul cu ace de siguranță de căpătâiul patului în care trupurile se recunosc orb.
Ținem în mâini oglinzi. Spunem cuvintele așa cum le-am învățat și le citim pe buze reflectate. Urlăm și ni se întorc șoapte zâmbind.
Aș vrea să îți spun odată despre serile în care tu dormi iar eu mă uit minunată cum ți se rostogolesc visele pe pielea din ce în ce mai albă, din ce în ce mai străină. Îți urmăresc munții născând, gheare sfâșâindu-ți castelele la care ai lucrat toată ziua. Uneori te ating și sunt tentată să îți spun farmece în ureche de parcă aș bănui că se afla altcineva dincolo de noi.
Și ți-aș mai spune că te mint, că iubirea mă risipește și m-adună în fiecare dimineață, că am plecat din clipa în care ne-am găsit amândoi înlăuntrul aceluiași cerc. Dar te trezești, și mă îndrăgostesc mai mult de omul care îmi mângâie obrazul cu mâna ta.
În seara aceasta mi-am salvat câteva secunde. Le voi da drumul din palmă când vor cădea la pământ toate culorile, țesăturile în care s-au prins viețile noastre ca într-o pânză de fluturi, atunci când cioburile ne vor intra în tălpi și vom lăsa dâre de sânge pe drumurile care ne vor sparge ușile. Iar noi doi, cu urmele fricii adânc încastrate pe chip, ne vom privi ca la un bal mascat, vom uita să facem plecăciuni și ne vom căuta cârje în cei de lângă. Dar chipurile noastre adevărate vor fi atât de ciudat și grotesc de frumoase încât fiecare se va vedea doar pe sine, reflectat în ochii celorlalți.
Poate atunci secundele mele ne vor salva iubirea. Ori poate va începe acel nesfârșit bal mascat.
Comentarii
Virgil -
iată că trebuie să exprim tot eu și prima opinie pe site-ul Hermeneia. mă așteptam să o facă alcineva. citind textul acesta trebuie să recunosc că am perceput o mînă destul de sigură păstrîndu-și totuși feminitatea. sînt totuși curios ce ai vrut să spui prin acest termen "bal mascat". de obicei are o notă tragic existențialistă. sau poate greșesc eu?
Sapphire -
Trebuie sa marturisesc ca "viziunea" nu a fost a mea. Un prieten a exclamat la un moment dat "Ce mai bal mascat ar fi daca ne-am cu totii jos mastile intr-o zi!" Ei bine, am incercat sa redau flashurile avute de mine, si, ca sa fie mai cu sare si piper povestirea, am particularizat-o... pentru ca iubirea, nu-i asa, nu poate fi "generala". Dar poate fi singura care ne-ar face sa ne recunoastem, fara masti.
Elia -
Și ai reușit, Shappire, să faci asta. O lume pestriță s-ar arăta cu adevăratele ei valențe. Simt o încelștare în textul tău, o formă de a strînge palma spre a închide acolo ceva ce se știe că e efemer. "Uneori te ating și sunt tentată să îți spun farmece în ureche de parcă aș bănui că se afla altcineva dincolo de noi." - uite aici eu regăsesc o idee interesantă. Cine se află dincolo de noi, în spatele măștilor?
Sapphire -
Elia, cu un pic :-) de intarziere, iti multumesc pentru confirmare, si da, este sentimentul acela al inclestarii in fata realitatii iminente, a sentimentului ca trebuie sa fie si o astfel de zi, in care mastile sa cada, chiar cu riscul de a nu ne mai recunoaste unii pe altii.
vladimir -
Cantecul tau despre frumosul impudic calatoreste, asa nedesavarsit cum este el, spre urechile celui care stie sa se bucure deopotriva de radacina arborelui din rascruce si de nestatornicia sporului... mi-a placut tare mult aceasta poveste despre cum noi oamenii "tinem în mâini oglinzi".
Sapphire -
Vladimir, sa spun, sa nu spun... :-) nedesavarsirea in cazul acesta nu stiu daca este un pacat, un dat, ori un dar. Mai ramane de studiat, in texte viitoare, ca material, har Domnului, avem. Nu spunem ce vedem in oglinzi!