doar frica
mai luuuungă
decât moartea

fântână fără fund
singurătatea morților.
cred că morții sunt și mai singuri. și mai
speriați decât viii

singură frica
mai presus de moarte

dar ce tare ar fi o groapă comună
în care să nu mai fiu singur/ carnea mea
să se topească în carnea ta/ oasele mele să
se înfigă în moalele acela al putrefacției/ sângele
să bolborosească între noi ca o pânză încinsă

pentru că
eu aş creşte acolo cumva/ aș aduna inimi la nimereală
până aş da de tine/ aş tăia întunericul în două în trei în oricâte
cu marginea lor din solzi de lumină tăioasă

apoi ne-am trezi celălalt. chiar în colţul opus
precum un val care se umple pe sine cu apă. apă şi
peşti.

o groapă comună în care ni s-ar amesteca trupurile roase de somn
ni s-ar desprinde carnea în lame subţiri
ni s-ar decolora ochii sentimentele visele
ne-am uita genunchii mâinile unghiile

dar nu
n-am mai fi singuri.

şi frică mi-ar fi doar să te iubesc