șed pe pat în camera de hotel
singur
cu bagajul făcut

mă gândesc la o canalizare

te voi minți
mă voi umple de scârbă
sau liniște
ceva strâmt în care să pot
ameți
ca în parcurile de
distracții
după care nimeni nu intră
în sevraj

aud minereurile scrâșnind

arunc resturile
de mâncare
ies în ploaie să unesc apele

e o zi de aplaudat în cimitir