a.a.a. -
De unde vin,
nu mai este nimic;
am avut grijă să distrugem tot,
pe cât e omeneşte posibil.
Nu mai strigaţi, nu mai tăceţi!
nu mă mai răsucesc înăuntru după chipul şi asemănarea sângelui,
doar păsările – negre antene – mai pot asculta naufragiile
fără milă.
Am obosit atât de tare încât ştiu
că se poate trăi cu durere şi singurătate
la fel de bine sau rău ca atunci,
acum când nu mai aşteaptă nimeni
nimic.
Drumul, bătrân vânător de acvile,
ascute harponul şi se uită la cer
ca la o sacoşă de rafie în care bate vântul.
Poezie:
Comentarii
vant
elena katamira -
la limita dintre subiectiv si obiectiv, un realism deprimant, abandon dar nu fortat; mi-a placut stilismul finalului, imaginea zdrentuita a cerului,
vântul tace uneori
Cristina Moldoveanu -
Apreciez această poezie, nu este chiar atât de deprrimantă cum spune elena. Pentru mine exact ultima strofă e mai puţin reuşită. Am impresia că e inutilă sau scrisă prea diferit faţă de restul poemului.
- eruri -
a.a.a. -
Elena, nu neapărat deprimantă. Unitatea trei poate fi interpretată ca o recâştigare a libertăţii.
Cristina, se prea poate sa ai dreptate. Oricum, acum, recitind textul la rece, nu prea îl mai recunosc. Cred că nu e tocmai unul dintre textele mele reuşite.
Mulţamu-vă!