Excelentă, excelentă a doua secvenţă:

"ultimul obuz –
pe rama bocancului
o buburuză".

Dacă erau toate la fel, era de peniţă. Ca şi data trecută (celelalte trei haikuri), nu înţeleg inconstanţa artistică. Dacă primul este aproape pueril (fără supărare!), iar ultimul ratează la constrast, prin supralicitare (natură moartă/gard viu/piţigoi între viu şi mort, dar totuşi viu), al doilea este aproape perfect.

Eh, asta este. Le luăm pe bucăţele. Ne mulţumim şi cu atât. Felicitări pentru nr doi!