multumesc alma. sensiblitatatea ta este evidentiata aici prin versurile ce le-ai reamarcat. te mai astept cu drag. hialin, rationalitatea ta este mereu binevenita. cand ma voi hotara sa public un volum de versuri, te voi ruga insistent sa iti spui parerea despre el, daca vei voi. in ceea ce priveste acest poem, iti multumesc pentru insistenta ta. asadar, am schimbat, cred eu, prima strofa, nu pentru a suna frumos, ci pentru a avea autenticitate. "albastru" a devenit "albastrul" pentru ca asa e corect, cum bine ai observat, iar în ceea ce priveste "globii" prefer licența poetică. mi se pare imaginea "globilor" oculari cumva fantastica. in ceea ce priveste "foaia" era vorba despre "folia", ceea ce marturiseste o graba in citirea textului, chiar si o superficialitate - fie-mi ingaduit sa spun - in comentariu, ceea ce nu vreau sa accept, datorita felului intrinsec in care ai comentat poemul. iata și poemul asa cum cred ca ar trebui sa fie: Din vocea ta Nu știu cum să-ți descriu vocea frumoasă, Care și când grăia ca o folie cocoloșită Era la fel de convingătoare ca viața. La urechi purtai cărăbuși din chilimbar și norii. Albastrul verii plutindu-ți prin plete lungi Înfășura de pretutindeni ca apa râului. În emisfera ta stângă, în centru privirii pe os, Proiectai zile pe care le imaginam împreună. Priveam îmbrățișați ca la cinematograf. Trosneau sinapsele în tunetele fulgerelor de vară. Neuronii consumau conștient vreascurile cărnii. Se despleteau în oglinzi privindu-se intens. Picioare nenumărate purtau gândurile aleatoriu. Păianjeni plutind prin deșerticul vis al nopții Târându-se. Globuri oculare sclipind. Totul începea acolo unde pământul devenea cenușă Și ciuturile încă mai scoteau apă din durerea Purtată în vocea ta de ambră curată.