Dacă mă citeşti ca pe o părere de rău
pe care nu mai poţi s-o povesteşti adevărat,
ca pe o acvilă care moare în aer,
ca pe o sârmă cu rufe şi cârlige îngheţate dacă mă citeşti,
ne apropiem de.
Aşa cum carnea noastră largă, vişinie,
apropia golul de gol,
larva de cutremur,
haosul perfect de ordinea haotică,
aşa cum mă apropiam de tine în singura mea piele,
cum intram în tine sunet roşu, asteroid molatec,
cu buchetul de oameni care va ucide,
aşa cum îţi sculptam căprioare de gheaţă între coapse,
aşa ne apropiem de.
Dar cinstiţi de-am fi ca gerul între pietre,
am râde îngropându-ne copilul de pe alţi părinţi,
ne-am rechema chimicalele ca pe câini, cinstiţi de-am fi,
sufletul,
ca o pungă de pufarine,
ni s-ar înfăşura pe gât,
şi galben, şi mov, şi verde pe ochi ni s-ar înfăşura,
limba,
omidă dulce,
ar zbura în jos aprins, în stângă aprinsă,
ar zbura ca ora uitată pe stinsele gări,
prin râma din peştele stins ar zbura,
cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii,
din palma ta împăturită la margini,
cu buzele de fier rotund şi cifre schimbătoare,
mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,
în pieptul altui mine,
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.
Cinstiţi de-am fi, cinstiţi de-am fi,
nici n-am mai fi.
Comentarii
Adrian te citesc de fiecare
celestin -
Adrian te citesc de fiecare dată,am ce învăța de la tine așa că revin tot timpul asupra poemelor tale mi-a plăcut și acest poem.
- r .-
a.a.a. -
D-le Lăzărescu,
""larva de cutremur" nu trebuie judecată, separat, ca metaforă, ci ca parte din "Aşa cum carnea noastră largă, vişinie,
apropia [...] larva de cutremur", unde am vizat "efectul fluturelui" - cred că aţi auzit de el.
În rest, da, e discutabil.
Celestin, îţi salut trecerea!
- r.2 -
a.a.a. -
Aveţi dreptate. E o soluţie simplă. Voi modifica. Mă voi gândi şi la "tine/ mine/ stângă". Mulţumesc!
un poem fluid
sebi -
...care parcă ți se strecoară firesc în cadența citirii.
reușit foarte aici: în tot ce n-am putut ne-aş spulbera, dar și per ansamblu !
cinstit
bobadil -
'cinstiți de-am fi ca fresca din incendii' ar trebui să zică pe șleau consilierul H care a 'remarcat' textul ăsta ce a găsit la el.
Eu am găsit ceva 'filozofie poetizată' cum zice și cristina, chiar și ceva 'reușit foarte aici', orice-o fi însemnînd asta, dar per total am citit un poem care se risipește printre cuvinte ca apa prin pământ.
Stiluri diferite (desigur nicidecum originale, nici nu mă aștept) amestecate talmeș-balmeș într-o prozodie neglijentă și care devine apăsătoare pe măsură ce lectura înaintează, de parcă nu ai mai ajunge la final, care se bâlbâie, încercînd să convingă oare?
'cinstiți de-am fi, cinstiți de-am fi' ziceți dar iată că sunteți încă stimate autor, în ciuda acestor divagații pe care vă încăpățînați să le etichetați ca fiind poeme, ele fiind de fapt mai degrabă ca o ședință de analiză trimestrială, încordată și neplăcută.
Lipsite de emoție, scrieri ca aceasta cad înapoi în ego-ul autorului ca un Manole dezorientat sărind aiurea de pe acoperișul unui bloc la subsolul căruia nu stă îngropată nicio Ană, ci este doar o inundație cauzată de o țeavă spartă
incredibil
sebi -
...și acestea sunt comentarii? ca cel de mai sus?
are legătură cu poezia, care e totuși poezie, una ale cărui versuri, măcar două, aș fi vrut să le scriu și eu
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.
da, în loc de n-am putut aș fi scris ”n-am fost„
dar nu sunt eu un tip care scrie. mișto.
și copilul, bărbatul ăsta, aghorhiesei scrie a dracu de mișto
uneori te sperii când îl citești.
apoi îți trece.
uite unde cred eu că plusezi:
aalizeei -
uite unde cred eu că plusezi:
“apropia golul de gol,
larva de cutremur,
haosul perfect de ordinea haotică”
“Dar cinstiţi de-am fi ca gerul între pietre,
am râde îngropându-ne copilul de pe alţi părinţi,
ne-am rechema chimicalele ca pe câini”
“prin râma din peştele stins ar zbura,
cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii,
din palma ta împăturită la margini,
cu buzele de fier rotund şi cifre schimbătoare,
mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,
în pieptul altui mine,”
se vede – şi nu numai aici - cum cauţi să fugi de imagini uzate, să pari original şi în loc de rezultatul scontat ajungi la expresii artificiale.
primul exemplu e doar un joc de cuvinte fără profunzime.
apoi vin acele expresii artificiale(reiau doar cîteva) – cinstiţi ca gerul între pietre/ ne-am rechema chimicalele ca pe câini/ cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii
apoi - mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,
în pieptul altui mine-
îmi aminteşte (de fapt tot ce am citat) de o maşină de tocat nuci. totul merge uns pînă cînd o coajă se prinde în grătar şi atunci auzi-cranţ cranţ!
- r. 3 -
a.a.a. -
Andule, de incursiuni de genul, nici măcar aparent literare, sunt sătul la tine, pentru că ai un şablon, până şi lexical. Ai tot repetat, pe la toţi autorii, aceleaşi şi aceleaşi inepţii. Se vede, omule, cu ochiul liber că nu ştii să abordezi un text, dpdv critic, dar asta nu ar fi o problemă. Problema e că epatezi găunos în loc să te rezumi la eternul şi cinstitul "nu mi-a plăcut". Auzi la el - "prozodie"...
Şi eşti şi pătimaş şi invidios că nu-ţi dedic versuri :)).
Sebi, mulţam pentru, dar nu ştiu cine-i "aghorhiesei [ăsta care] scrie a dracu de mișto" :).
Cristina, cred că înţelegem diferit filosofia. De bine!
- r. 4 -
a.a.a. -
Vlad, dacă ai deţine unele elemente personale, probabil alta ar fi părerea ta. Dar probabil că e vina mea, că nu le-am făcut mai evidente. Nu mai intru în amănunte. Oricum, dacă textul ăsta te-a scos la comentat, chiar şi numai negativ, tot e ceva.
- revenire: pentru Vlad -
a.a.a. -
Dar uite că revin, Vlad, pentru că, recitind comentariul tau, am ajuns la asta: "primul exemplu e doar un joc de cuvinte fără profunzime.", pe care o sărisem cu ochii. Dacă cu "artificialul" mă pot împăca, în virtutea diferenţelor dintre percepţiile expresive, cu "jocul de cuvinte fără profunzime" nu mă prea. Pentru că de ce din ce cauză, cum ar spune cineva:
"apropia golul de gol,
larva de cutremur,
haosul perfect de ordinea haotică," - dacă ai fost vreodată departe de persoana ta dragă, cea mai dragă, sigur ai fi simţit golul. Şi ea la fel. Apoi, când depărtarea se termina, carnea ar apropia golurile. Şi toată lumea ar părea diferită, şi parcă din voi a început lumea să fie diferită, de unde "efectul fluturelui" - "larva de cutremur". Şi aici mă opresc din explicat.
Ce vreau eu a spune, mai clar, e cert că textul ăsta poate avea multe tuşe negative, care se pot discuta, dar că ar fi lipsit de substanţă , chiar şi segmentar, e o judecată greşită.
...
batori -
pentru prima strofă dar şi pentru:"cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii,/din palma ta împăturită la margini,/cu buzele de fier rotund şi cifre schimbătoare,/mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,/în pieptul altui mine,
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera./" şi mai cu seamă pentru acest vers copleşitor: "în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.", pentru adevărul din el, atât cât poate suporta un adevăr o faţă a sa, Adrian, nici nu contează unde se exagerează în vers, în fapt, care nu a exagerat măcar o dată în poezie, nu a simţit cum este să exagerezi, atunci, când în vers, toată lumea este numai a ta - peniţă. Artistul dacă nu exagerează, la un moment dat se pierde, el nu trebuie să fie perfect, şi dacă asta, exagerarea asta oximoronică nu ar fi, această frumoasă falsă sinceritate, la un moment dat, dacă nu ar fi, el s-ar pierde, nu ar mai reda frumosul şi frunza mâncată de omidă nu ar mai hrăni omida.
Un text sensibil asumat prin exagerări.
- r. 5 -
a.a.a. -
Silvia, problema, să-i spunem, exagerării, aşa cum ai pus-o tu, e una complexă. Dar oare ce e simplu, atunci când vorbim de poezie? Eu consider că poetul, în măsura în care e poet adevărat, nu ar trebui să exagereze cu, să o numim aşa, prima materie a liricii - sentimentul Şi cred că nici nu o face poetul, poetul adevărat. Cred că, mai degrabă, îl minimalizează prin bâjbâire, prin necunoaşterea sa, prin nenumirea sa, prin diluare, prin confundare, prin reluare, prin încarcerare... prin scris, în cele din urmă. Asta spus pe foarte repede înainte şi-n puţine vorbe. Despre alte exagerări, stilistice sau ideatice - metafora în sine e primul strat de falsare. Când a apărut metafora, deja ai exagerat. Acuma, că metafora aia e utilă, ca ea captează sensuri improbabile limbajului frust, asta e altă discuţie. Da, se poate face o discuţie despre gradul de exagerare, acolo unde, într-adevăr, toţi poeţii au plătit, plătesc sau vor plăti tribut.
În textul meu, din perspectiva problemei discutate, se poate vorbi doar pe latură expresivă.
Mulţumesc pentru!