a.a.a. -
Ce judecată mai aspră decât
să-l numeşti singur
pe omul însingurat?
Ce rispă mai groaznică decât
să fii nefericit
după ce ai părăsit?
Ce călău mai priceput decât
lama atât de clară
din amintiri?
Ce moarte mai bună decât
plecarea din tine
pe nescrise?
Ce copilărie mai bătrână decât
dezaurirea teilor peste gări, peste parcuri,
peste ferestre, peste cer,
peste?
Poezie:
Comentarii
remarc strofele: "Ce călău
batori -
remarc strofele: "Ce călău mai priceput decât/lama atât de clară/din amintiri?
Ce moarte mai bună decât/plecarea din tine/pe nescrise?"
un text altfel de cum ne-ai obişnuit. îmi dă o senzaţie de scriere veche dar nu prăfuită.
"peste" din final îmi place în mod deosebit pentru că face parte şi din arsenalul meu poetic, în sensul că îmi doresc ca finalul unui text să se dezvolte prin el însuşi cât să permită celuilalt libertatea de a explora dincolo de sensul unui cuvânt.
Da, este o scriere cu iz
a.a.a. -
Da, este o scriere cu iz arhaic, asumată, de altfel, un text care se îndepărtează mult faţă de ce încerc de obicei, dar o face, repet, voit. De unde acest iz, al vechimii? Din construcţia stilistică (interogaţii retorice/ un anume ritm - schimbat în ultima unitate, pentru evitarea monotoniei - /un anume lexic). De ce această formă? Aceasta a încăput cel mai loial nevoia momentului. Mulţumesc de trecere!