O mare nedumerire m-a cuprins răsfoind anul acesta agenda de festival când din paginile destinate concursurilor a lipsit poate cea mai spectaculoasă secțiune, cea de canto. Cum e posibil ca un mare impresar și manager artistic, precum Ioan Hollender, director al unei prestigioase instituții muzicale și culturale din inima Vienei să închidă ochii la o astfel de absență, când ar fi fost poate cel mai nimerit moment de a selecta noi talente, deschizând porțile unor cariere lirice. Și totuși...
Gurile rele vorbesc despre o înțelegere cu doamna Nicolesco, o înțelegere subtilă și elegantă de a nu umbri concursul ce a căpătat de câțiva ani un anume statut la Brăila, Hariclea Darclée…nimic rău în organizarea competiției în numele unei artiste pentru care Puccini a compus rolul Tosca și care a dus numele țării pretutindeni cu ovații, însă de ce a fost decapitat al patrulea punct cardinal al rugului artistic bucureștean, pe lângă vioară, pian și compoziție? De ce nu a fost loc și pentru liedurile lui Enescu? … printre laureații concursului Enescu s-au numărat de-a lungul timpului nume precum Ludovic Spiess, Inva Mulla (denumită astăzi ,,privighetoarea Albaniei’’) pe care am avut privilegiul să o ascult în finală în 1991 când am fost, ce-i drept cel mai tânăr participant la această secțiune din istoria concursului (și cred că am rămas) însă nu de asta mă doare astăzi faptul că n-am mai ascultat decât privighetori mecanice, iertată să-mi fie exprimarea însă cred că Hollender e un rege căruia îi plac păsările cu sunet de arc metalic… a alungat toți menestreii și toate păsările vii din curtea palatului cantacuzin…