am primit înapoi în plic
cheia din sticlă de Murano spartă
cîmpii elizee pe fiecare ciob
și din cînd în cînd fragmente de crin
atunci am rupt toate scrisorile lui
fiecare cuvînt a fost trunchiat
am ales posesivele tandre de literele legii
mîngîierile circumflexe de accente grave
apoi mi-a părut rău
și i-am restaurat portretul din literele rămase
am lipit hieroglifele sîngelui
pe fereastra dinspre Sacré-Coeur
în cîrje toamna celor o mie de crini
la dreapta cuielor i-am despicat amurg de inimă
fontana di quattro fiumi supurînd din palme
și parcă nici o virtute nu a sîngerat îndeajuns
pentru a macula iertarea
chiar dacă ploaia l-a diluat cu degete lichide
și soarele cu priviri febrile de atunci
ieri la telefon mi-a mărturisit că îi este dor
cuvinte tardive aruncînd crini de sticlă
în rana plumbuită a ochilor
Paris, 13 iunie 2001
Comentarii
Călin Sămărghiţan -
Reușește poezia să transmită gustul amar al înecării iubirii pierdute în vasele sparte, în scrisorile ferfenițate, care numai după ce le-ai rupt îți dai seama că ele chiar însemnau ceva, în ferestrele Parisului trecut, invocat ca tandră mângâiere. Aplaud reușita imaginii poetice din ultimele două versuri: țăndări se fac crinii aruncați prea târziu peste ochii pecetluiți. De plâns, de durere?
Aranca -
cailean, ultimele doua versuri sunt o metafora derivata din tehnica de realizare a vitraliului si mai mult de atat; ideea de frumos (in sens estetic si nu numai) se cladeste din/cu suferinta...
Călin Sămărghiţan -
Exact, dar să știi că ideea vitraliului pleacă de mult mai devreme. De la restaurarea scrisorii pe fereastră. Asta e cel mai interesant.
Aranca -
cailean, avand in vedere ca e textul meu, inclin sa iti dau dreptate:) multumesc oricum.