care dintre noi a inventat ciocănitoarea asta roșie
numită inimă
ce tot face gălăgie când îi pui în față o săgeată fierbinte?
cioc, cioc cioc, bate întruna în stern
mai să-l rupă…
aaaa. tu ești cea care construiești
din frânturi de crengi costale
un arbore cu rădăcina spre mine
pentru a mă ține aproape
în nevoia ta de a înfrunzi iarna
o singură cădere oblică de aripă
are loc între noi
ca un pretext reumatic
odată cu prima ninsoare a nopții
ce anunță o anestezie locală
pe cord semideschis
Poezie:
Comentarii
alma -
Poemul începe bine și chiar în forță (primele două versuri), apoi își revine cu a doua strofă și cu care se și termină, din nefericire, o idee bună. Poate ar fi interesant de găsit și o a treia strofă și de lucrat pe prima. Corectează și: "odată cu". În strofa a doua poți tăia "de aripă" și "a nopții", dacă vrei.
bodoganel -
Alma, o sa ma gandesc la propunerea ta cu privire la cea de-a treia strofa, precum si la reconstructia poemului. Multumesc pentru cum te apleci asupra textelor mele si te mai astept pe la mine