Oriana -
inima tatălui
despicată, întoarsă pe dos
și pietrificată
masă a tăcerii
de jur împrejur
sinod de greieri furioși
anatemizează sărutul
să fie răzuit de pe buze
tăiat din unghii
durerea fiului
să fie bătută în cuie
pe față, până la dinți
râsul își ridică indecent
coloana infinită
din amprentele fericirii
Poezie:
Comentarii
Sixtus -
Amestec ermetic (unitar/consistent sau, pur si simplu, sincretic?) de simboluri plecand de la hieroglifele (egiptene) - devenite "hemoglife" (jertfa de sange adusa) la "masa tacerii" a "tatalui", "sinodul" (greierilor? - fortare poate acceptabila ), "sarutul" (lui Iuda), "durerea fiului" (batuta in cuie), iar, in fine, abia la sfarsit (si pacat ca doar acolo!) ceva care trezeste fiorul poetic: "râsul își ridică indecent/ coloana infinită/din amprentele fericirii"
Oriana -
Sixtus, nu am pornit de la hieroglife ci de la glife și am mers paralel, intr-o alta dimensiune a trancendenței, aceea a scrierii cu sânge, a hemo-semnelor, în lumea marcată de o anumită religie, unde, nu de mult, râsul era o blasfemie, în anumite cercuri... Iar dacă ai găsit o fărâmă de poezie, e mai bine decât nimic. Mulțumesc.
Sixtus -
M-ai prins pe picior gresit. Ar fi trebuit sa stiu despre "glife" (macar ca informatician care ma pretind). Voi reveni. Pana la proba contrarie, raman la parerea ca apelarea la simboluri din diverse contexte religioase, filosofice, artistice si chiar stiintilice si amalgamarea acestora poate crea o abunita "aura" de mister unui text, dar nu, intodeauna, benefica in masura in care poate impiedica o comunicare dincolo de text. Toate cele bune, Gorun
Oriana -
Scuze, acum văd că am scris greșit cuvântul transcendență în comentariul meu. Apropos de amalgamare și aură de mister, Sixtus, nu cred că ar fi un mister dacă ai sesiza și trimiterea la numele trandafirului... Am crezut că titlul și strofa finală sunt destul de transparente. Aș fi putut aduce inima de bou în context dar a tatălui mi-a părut mai adecvată ideii. Și mă mir că nici Brâncuși nu transpare...
Sixtus -
Tocmai "Brâncuși ... transpare...", indirect, ceea ce mi-a trezit zisul fior liric remarcat in ultimile versuri: "râsul își ridică indecent/ coloana infinită/din amprentele fericirii". In rest "intertextualitatea" textului nu a facut decat sa ma intrige. Ca un rebus. Ori rebusurile nu ma distreaza. Chiar ma enerveaza. E, poate, o deficienta de perceptie. Sunt mai mult inclinat - nu sa produc ci sa gust - matematica calitativa vizand "continuitatea", "gestaltul" (a se vedea semisfera dreapta a creerului). Cu toate ca o viata intreaga (datorita "meseriei") am fost obligat sa aplic matematica "discretului" (inclusiv metodele numerice prin care se poate reprezenta, in computer, integralitatea). Totusi, nu neg ca in anumite situatii "impletirea de sensuri" (chiar "intertextuale") nu-mi place (cum se intampla si in finalul textului tau) - dar atunci e vorba de ceva care-l pot percepe dintr-odata, "gestaltic", fara sa-l "analizez". E vorba de "gust". Nu trebuie generalizat. Fiecare cu preferintele sale. Si, evident, un text poetic tocmai de aceea se vrea "poetic" pentru a putea fi "interpretat" si "perceput" intr-o diversitate cat mai mare de sensuri. Discutia cu tine mi-a facut, ca intotdeauna, placere. Si, in plus, pentru mine, a fost si utila. Toate cele bune, Gorun