Un pahar cu apă pe jumătate transparent,
ţigara – semn de-ntebare concis,
în geam, cravată palidă,
înnodându-mi privirea;
departe,
departe,
banalităţi fatale
despre lilieci căprui
ameţind bezna.

Din încleştarea de-a nu fi singurul,
intuiesc oameni ca mine,
simpli, sobri, cumpătaţi,
le pun ochii-n palme,
învârt tăcerea,
să ne jucăm curândul
la ruletă.

Pe gări,
ca un furou clătit în clor,
păienjeniş de lustre albastre;
de sub unghii ascuţite în pleoape,
prin călcâie,
în palme-poteci de râuri,
mai e încă timp...
De o cafea,
o amintire,
o moarte,
o.