e cu un an mai tânără ca mine și nu poate să moară
se calma cu rivotril și robert frost
pe drum îmi spunea că iubește un nebun serios
îi plăceau la el sprâncenele și vocea
vorbea cu o eșarfă verde în mână
retrăgea limba ușor
ca și cum ar pronunța strength
priveam gura
cum i se depărtau dinții
pentru a izbucni în fonem
povestea că picta și modela
cu ochii împinși prin sticla geamului
avea putere să nu audă claxoanele
urmărea pietonii cum trec strada
imense calote
pe care le încălzea între rame
camera ei mirosea a vopsea & lut
am ajuns lângă bancă
tonomatul era stricat
atunci și-a scos ochelarii
a început să îi șteargă încet
nu am să o întreb niciodată de ce nu poate să moară