în casă eşti doar tu şi liniştea
o auzi cum şuieră pe lângă tine
ca un tren de marfă
apoi se aşează în tomuri albastre
pe rafturile reci

prin ochii ferestrei lumea pare perfectă

poţi vedea acvariile cu peştişori aurii ale sfinţilor
poţi auzi cântecul pianistului de pe ocean
cum trece din văzduhul cu ciori
în camera ta de închiriat

e cel mai lung coşmar de până acum gândeşti

în lumina dimineţii timpul trece impasibil
ca un tren
din care te poţi arunca oricând