două minute în reluare din viața poetului

imaginea utilizatorului bobadil
bobadil -

dis-de dimineață se trezi poetul
cu o foame nemăsurată
lângă el încă dormea muza
culcată pe o parte

pe când se îndrepta poetul spre bucătărie
se porni mare vacarm pe stradă
mașini de poliție, salvări
pompieri, bodyguarzi, sirene atotputernice

de s-a oprit poetul din drumul său spre frigider
și-a făcut cale-ntoarsă deschizînd curios
fereastra de la dormitor
cine-o fi murit se întrebă poetul
privind peste bulevardul ticsit de mașini

cine-o fi murit
se întreba în vis și muza lui adormită
culcată pe o parte

gălăgia s-a potolit
poetul a închis geamul de la dormitor
muza dormea ne-ntoarsă

poetul parcurge în reluare
drumul spre frigider

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

!

Dorel -

Drăguţ, zău aşa!

!!

Sixtus -

Ceva gen Mircea Ivănescu, dar mai sec.
Dacă nici asta nu e „poezie“, atunci nici „proza“ lui Mircea Ivănescu nu e.

Ca sa argumentez mai la obiect

Sixtus -

"Mircea Ivanescu - Dar sunt si amintiri adevarate

Si eu am umblat odata cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, sa nu-mi scape.
(îmi alunecase odata – si se rostogolise de-a dura
pe jos. am sters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frica. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodata. numai ca daca-mi scapa,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar
sa ma întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lunga în jos, sa fugaresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. si asta poate fi falsa.)
si eu am umblat, deci, odata cu o amintire
în brate – (si ma gândeam, cu un rânjet
rau, ca într-o carte celebra, nu mai stiu cine
umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si
drumul). si parca nu e tot una?"

Evident, Ivanescu e... Ivanescu. Dar si Boba e, in felul sau, mai "sec"

ca nu e om să nu fi scris o poezie

bobadil -

Numerotez
A/ Gorune Tudore onorat! Uneori când noaptea bate în capul meu repetitiv mai ceva ca boleroul lui Ravel îmi vine așa, un gând, că ar trebui să închei și afacerile astea ale mele păguboase cu scrisul (la fel cum le-am încheiat pe celelalte cu banii) și anume într-un mod violent... să scriu câteva cuvinte strălucitor-obscene și apoi gata! Și să rămân doar cu ce-am fost odată, adică cu nimic desigur, să trăiesc in uitare. Însă mereu îmi dau seama că 1/ nu-s în stare de așa ceva pentru că-s un laș cel puțin deocamdată și 2/ și dacă m-aș strădui mai tare să nu mai fiu atât de laș n-ar fi decât orgoliu. Și nu că m-ar mâna marile sentimente umane (vezi actorul și sălbatici) dar chiar sunt sensibil la idee...
B/ Nicholas, eu te respect dar noi doi nu avem nimic în comun deși eu sunt bătrân, tu ești bătrân, dar noi doi suntem doi bătrâni foarte diferiți și aici nimeni nu mai poate face nimic. Dar dacă îți face plăcere să mă comentezi poți să o faci în continuare eu îți mulțumesc pentru gest și te rog să mă ierți pentru că ceea ce îmi scrii tu nu ajunge la mine