***
în unele zile oamenii pe care-i ating
îmi lasă urme de cântec pe degete
şi umerii lor sunt o scară
sprijinită de cer
zile în care orice tăcere
e un pergament preţios
atunci aş porni să te caut
cu ochii închişi
dar ştiu că la mijlocul drumului
voi întâlni aceeaşi femeie
strigându-mă
printr-o mie de răni.
Poezie:
Comentarii
Cele o mie de linii ale non-distanței
Călin Sămărghiţan -
Îmi pare o poezie care ambiguizează distanțele, măsurile umane în general. Sunt metode derizorii de a înțelege, antropomorfic, dimensiunile spațiului înconjurător, când acesta are de fapt o existență independentă de a noastră? Totuși scara care se sprijină de cer, pergamentul prețios al tăcerii ori căutarea cu ochii închiși aduc o reevaluare poetică a unor dimensiuni ce trimit spre un alt nivel al înțelegerii.
O mie de răni cu o singură gură.
merci, Calin
Sancho Panza -
daca ar fi existat o rubrica de Personale la Poezie, acolo as fi incadrat textul.
e mai degraba consemnarea unei stari de idecizie, generata de memorie si miscarea nisipurilor ei. momentul acela cand ai porni... dar, ah, undeva se zareste drobul de sare. :)