către ora amiezii ne întrerupem cu o voce subțire
o unim într-un difuzor peste oraș
totul ține exact cincisprezece minute
pentru ca rotundurile sângerii ale degetelor mele
să își poată reveni spre pământul găunos și umed
port un inel masiv cu o vrabie pictată în centru
cred că vrea să zboare și eu o păstrez acolo ca într-o închisoare
în schimb ea mă colorează în roșu să nu mai pot atinge pe nimeni
așa se întâmplă și cu dragostea
la un moment dat te oprești cum într-o lună ți se opresc cuvintele
trebuie să mă leg la ochi și să aștept
să aștept să treacă trenul să mi se usuce iarba pe încălțăminte
să vii la mine și să mă spovedesc
prietenul meu dragul meu sfântul meu
nu mă mai pot ascunde și te confund cu fiecare sentiment al protecției
te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă
și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă
ca într-un opaiț al bunicilor
îți zăresc umbra înaltă și suptă la mijloc
în timp ce umbra mea e întinsă pe lemnul împodobit zilnic
cu flori de cireș de parcă mi-aș pregăti aici mormântul
și totuși
cât de puțin mai e și se face departe
Comentarii
Aranca -
"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"
Imparateasa -
Aranca, dincolo de gestul tau de a marca un punct important pentru mine, marturisesc ca aceasta supraveghere a minutelor consta intr-o dependenta de intangibil.. mai ales in masura in care nerostind aceasta dorinta se depune pe oase o sfarseala fragmentata. voi lucra a doua strofa, trebuie sa ma gandesc bine in ce fel. multumesc de trecere.
alma -
Este un poem bun, un poem care spune ceva. Ai câteva momente de nesiguranță a versului, dar poate e doar respirația. Ce remarc: "așa se întâmplă și cu dragostea la un moment dat te oprești..." (de aici mai departe se poate lucra) și "cât de puțin mai e și se face departe" (așa cred că n-a mai spus nimeni), foarte frumos, emoționant final, cred că voi reține versul acesta mult timp... Îți acord prima mea peniță pe Hermeneia. Felicitări!
Imparateasa -
va trebui sa ma indes curand in acest text; m-ai incurajat ca merita. o voi face imediat ce prind timp si loc in fata unui computer. multumesc pentru incredere, Alma.