nu te găsesc acasă, pe pervaz scrumiera pare un cuib părăsit
fereastra are șasiul stâmb, am ajuns prea târziu,
pleci poate prea devreme sau poate chiar ești și nu mai vrei să deschizi
noaptea merge în urma mea ca o bivoliță, cunoaște drumul spre casă
și laptele ei alb, de sferă, îmi zugrăvește camera ... atâtea tăceri cusute
tăceri de etamină
mâna dusă la gură a cuvintelor, plouă mult în noi
stă să ne înece ploaia asta ciudată
ce-o mai fi iubirea.. ..poate caligrafia unui copil?
o fi scrisul acela rotund ca o pâine de casă
rotunduri de inimă, în care a se unește de patru ori și se înnoiește în cruce
mama și tata
grisha, îți simt respirația pe frunte când merg printre oameni
într-o seară ți-am spus...fii liber, va avea grijă viața să-ți îndoaie genunchii
în alta, am plâns... am plâns lângă tine
cu tine
în tine...
pe marginile tale până te-am tivit cu ceară
voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească
să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat și-o trăsură
să mă săruți pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval
un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele
râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grișa, azi n-am degete, am gheare
cu ciocul mărunțesc sunetele pe inimă
fireturile ei de brojniță se întind și skripka e o humă pe care o scurm
pica pica
ciocul meu de metal răsucește gâtul corzilor în cheiță
vioara mecanică-și desface piciorușele de balerină
nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărți
tu poți fi găsit într-o carte grișa, în mine mai fumegă cărările tale
sunt o frunză pe jumătăți arsă

erai un palat de iarnă cu candelabre uriașe
cu scări albăstrui și bolți aurite
covoarele de lână erau un câmp cu maci și era atât de cald în tine, grisha,

nunta aceea ar fi fost ca o sfințire de altar, în noi să sune clopote, a început de poveste