E-ncăpător sarcofagul miresei
și e mare cât un tren al groazei.
Încap în el tenebre și stihuri,
șoareci ce-au mâncat anafură
și tot felul de zgură
și piele de moartă.
Încape în el durere și multă,
multă tăcere.
Morții se scoală în noapte
în miros de humă
și în ceață de țintirim.
Hârciogii gustă-n canale
carnea miresei stricată
și inimă neagră de lăstun.
Încape lumină de foc orbitor
și sânge sleit mirositor.
Copacii se scutură-n fum
de negura morții
și câinii latră în câmp
la crucea de piatră.
Vulturii de sânge verzui
la mumie se strâmbă,
căci iată - atât de frumoasă -
mireasa din sarcofagul de fag
pecetluit în pietre și în stârv de lună
cu o poftă nebună
s-a apucat să cosească.

Poftiți, vă rog,
în sarcofagul plăcerii,
să vă vedeți murind
cu mireasa morții.