aseară a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din UEFA
în semn de protest jumătate am ieşit în stradă jumătatea noastră
şi-a-nghiţit frustrarea reţetei neterminate marca Jamie Oliver
şi ne-a urmat
peste tot
sticle de bere sparte vitrinele providerilor făcute ţăndări
rânjetele televizoarelor aruncate pe geam de draci
flăcări la orizont înroşind întunericul nopţii
să ardem vrăjitorii pe rug să ardem cărţile tehnice ale plasmelor
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
urmează desigur supermarketurile şi magazinele de băuturi fine
apoi acelea de bijuterii şi de haine de firmă showroom-urile auto
benzinăriile şi de ce nu chiar sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să le declarăm război să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm
preşedinţii să mâncăm dictatorii pe pâine şi circ să ne mâncăm
între noi când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
nu mai avem nevoie de simboluri nu mai avem nevoie de eroi
am început să ne devorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat deja a rămas circul deşertăciunilor şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nicio formă de viaţă
Log 23456 / 3490 / Ursa Major
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?)
Comentarii
Iar au luat ăștia curentu'
Călin Sămărghiţan -
La această miză a textului mă așteptam la un soi de final moralizator, dar varianta aleasă e chiar mai bună. Nu excelează stilistic, dar cred că ideea ar trebui să rămână și poate speculată încă, poate chiar la un alt nivel.
Posibilă variantă
Sabazius -
Călin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?