sorbeam din cerneala aceea
pogorâtă de noapte
pe ferestre
confraţii mei scriau capodopere
se desfătau cu mângâieri deșarte

și mă priveam
în ochiul fiecărui trecător
peniţa mea va
scurge dâre cenușii
cu sete oarbă

dar n-am să mai deschid ferestre
nici poarta dinspre zi
ci doar o linişte tocită
o să izbească
din când în când
ca valul înspumat
în zidul care ne veghează
muzeul nefiinţelor cu chip de ceară
şi am să rup ciorchini din
ierburile ieftine știind că
într-un tablou de bronz
nepăsător Tezeu o să
îşi plimbe turma
de legendă.