îți mărturisesc
femeia aceea
așteptînd în fereastră
a fost un fel de dar
nemeritat
în inconștiența lui
poate de aceea tresar
cînd aud
oasele casei
mișcîndu-se noaptea
adulmecînd primăvara
ca pe o victimă
rămasă fără ieșire
fără destin
în colivia ce îi sînt
totul este doar
o problemă de timp
îți spun
apoi o ucid între pleoape