Aranca -
pregătisem veșmintele:
erau cusute cu nori
de-a lungul
jumătății mele
de viață
- oare mai păstram
tipare ascuțite
de greieri
pentru faunii rătăciți
prin insalubre
burguri?-
...le scuturam astenic primăvara
să nu coclească prin neliniștea lor
din când în când
ploua, iubite
și mă-mbrăcam
naivă-ntr-o sămânță
de frică
...încă mai trebuia
să răscumpăr
lupii tineri
crescuți între coapse
cu boturi însângerate
de carnea-mi
înzăpezită deja...
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Da, o simbolistica interesanta, subliniez "tipare ascutite de greieri" si "lupii tineri crescuti intre coapse". Nu cred ca apelativul "iubite" ajuta, poemul ar suna mai bine la modul non-adresativ, zic si eu :-) Oricum, un text pe care imi face placere sa il remarc, o lectura rafinata. Bobadil.
Gebeleizis -
Sună frumos, văd că cineva mi-a luat-o înainte cu penița...
Aranca -
multumesc, Gebeleizis.
Doru Lubov -
Textul îmi amintește de Blandiana, nu în sensul de contaminare ideatică, dar în acela, mai plăcut, de creare a unei atmosfere vagi, cețoase, de stări obnubilate de angoase, asezonate cu reminiscențele unui periplu lăuntric prin anotimpurile sufletului: tiparele de greieri, carnea ninsă, sămânța fricii. Regăsesc aceeași maturitate lirică strunită de la început în metaforele tale de debut șarjând obscurul, neprecizatul, muzicalitatea sugestiei: "cvadrige de ceață", insule topindu-se, etc. Mă miră că, deși ai atâtea expoziții, publici atât de puțin pe hârtie. Aș citi ceva S.F. din creația ta, sunt curios cum se descătușează liricul tău pe domeniile imaginației eliberate de daturi ontologice. Unde pot citi poezie sau proză S.F. scrisă de tine? Mă gândesc că trebuie să îți placă Ray Bradbury, cel mai liric scriitor de S.F. din istorie, poetul fantasticului modern. Am dreptate sau nu? :)
Aranca -
Multumesc, Doru Lubov. Deși admir creația Anei Blandiana (pe care am avut onoarea să o cunosc personal, să fiu o vreme prin preajma domniei-sale), poeta mea preferată este Ileana Mălăncioiu (în special volumele "Sora mea de dincolo", "Traversând zona interzisă"). Despre expoziții: majoritatea lucrărilor mele sunt elaborate în tehnica gravurii, cu predilecție aquaforte și aquatinta color, având o tematică fantastică. Imposibilitatea de a le reproduce identic cu originalul a amânat apariția unui album complet multă vreme. Însă expun gravură aici unde sunt și unde sunt foarte apreciate. Autorul meu preferat sf este Gerard Klein "Les Seigneurs de la guerre" tradusă și la noi "Seniorii războiului". În egală măsură cu Ray Bradbury îl apreciez și pe John Brunner pe care l-am întâlnit la una din convențiile europene de sf. Am publicat prea puțin prin "Anticipația". Poți căuta spre ex. "Elegie pentru o epavă cibernetică" scrisă în colaborare cu un bun prieten.