zilele/cuie și fachirul din noi

imaginea utilizatorului Lentib
o legendă semi-urbană

pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre
urmează un convoi funerar
pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă
în spate se aude glasul unui cerșetor
- nu reușesc să găsesc soarele și nimic nu arată așa cum ar trebui

steaua nordului își schimba subit poziția
un picard aprindea felinarele scuturând din falangă
lumina părea ireală o aură ce ticăie
mă gândeam la tine
o parte din mine intra în levitație
iar o alta în cutia străpunsă de săbii

acum iluziile mele iau forma jobenului
și a mănușii aruncate de la balcon
ori a păsărilor albe
nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări
pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie
lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi
în noaptea asta stelele au țurțuri
prin bretonul tuns a la mireille mathieu
copacii se uită la noi
presimt că o să vărs
cartea peste cana de ceai

Comentarii

fachirul, domnita si cuiele

pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre urmează un convoi funerar pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă în spate se aude glasul unui cerșetor steaua nordului își schimba subit poziția un picard aprinde felinarele scuturând din falangă lumina pare ireală o aură ce ticăie mă gândesc la tine o parte din mine intră în levitație iar o alta în cutia străpunsă de săbii iluziile mele iau forma jobenului și a mănușii aruncate de la balcon ori a păsărilor albe nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi în noaptea asta stelele au țurțuri presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai

waw!

in fata a ceea ce a evidentiat Dorin, dand la o parte unele altele, imi scot palaria!

francisc

Forma propusă de tine poemului m-a stimulat și iată că vin cu o variantă. Îți mulțumesc

"nu-mi presimti nebunia..."

buna varianta aceasta. a meritat sa te intorci asupra poemului. acum, imaginile imi dau senzatia ca totul e posibil, desi nimic nu s-a schimbat de cand e lumea. frumos poem. bravo

copacii se uită la noi

Adriana, pe unele le-am dat într-o parte, pe altele le-am păstrat. Cu jobenul și bastonul în mâini îți fac la rându-mi o adâncă reverență... cu simpatie

!

Francisc, mulțumesc pentru evidențiere. Această variantă a poemului, pe care ți-o datorez, este mai nuanțată și sper să placă cititorilor. cu stimă