inimi în înveliș de poloniu. în rochiile de seară/ perne cu litere brodate la fel ca prosopul mic de la grădiniță. o pânză. și în spatele ei nu e nimic. în față, o fotografie și vise despărțite de bandaje. ivan și lola merg pe o șină de cale ferată. în aer e senzația dintr-un multiplex gol. aeroplane se rotesc ca vulturii.

când trenul ajunge, sfărâmă tot. vântul ia poza și o lipește de ecrane. și razele soarelui. sala e goală. dar ivan și lola zâmbesc fericiți. mai e o rezervă care ne ține în mișcare. noi, cei cu trupuri de zei /nu murim. lăsați tristețea să vină la noi, strângeți încheieturile noastre cu mâini gingașe și sângele nostru alb.